Suedia

Format:Cutie ţări Suedia (suedeză Sverige) sau Regatul Suediei (Konungariket Sverige) este un stat în Europa de Nord, situat în partea estică a peninsulei Scandinave, la ţărmurile Mării Baltice (Golful Botnic). Cuprinde şi numeroase insule din Marea Baltică (Gotland, Öland ş.a.). Are frontiera comună cu Norvegia la nord-vest (1619 km de lungime), Finlanda (586 km) la nord-est, Marea Nordului împreună cu strâmtorile daneze la sud-vest şi Marea Baltică la est. Are o suprafaţă de 449.964 km². Capitala Suediei se află în Stockholm.

Istorie

Articol principal: Istoria Suediei.

Preistorie

Preistoria Suediei începe în era caldă Allerød, cca 12.000 î.Hr., atunci când taberele unor vânători de reni, aparţinând culturii Bromme din Paleoliticul Târziu, au fost găsite la marginea gheţii în ceea ce este acum provincia cea mai sudică a ţării. Această perioadă a fost caracterizată de mici grupuri de vânători-culegători-pescari, care foloseau tehnologia cremenelui.

Agricultura şi creşterea animalelor, alături de ceremonii funerare, topoare lucrate de cremene şi ceramică decorată, au ajuns în Suedia de astăzi de pe Continent, aduse de cultura Funnel-beaker din cca. 4000 î.Hr. Treimea de sud a Suediei a fost inclusă în area agrară şi de transhumanţă a culturii nordice din Epoca Bronzului, mare parte din ea aflându-se la periferie faţă de centrul cultural danez. Perioada a început în jurul 1.700 î.Hr., cu începerea importurilor de bronz din Europa. Minele de cupru nu au fost folosite în această perioadă, iar Scandinavia nu avea depozite de cositor, astfel încât toate metalele trebuiau importate. Odată adus, metalul era prelucrat conform tradiţiei locale.

Epoca Bronzului din Nord a fost în întregime pre-urbană, oamenii locuind în cătune şi pe ferme cu nişte case lungi de lemn, cu un singur etaj.

Gravuri în piatră din Tanum, Bohuslän. Aceste petroglife sunt răspândite în toată Scandinavia, numai în Suedia găsindu-se mai multe mii.

Nefiind ocupată vreodată de romani, Epoca de Fier în Suedia a durat până în preajma anului 1100, când au fost introduse clădiri de piatră şi ordine monahale. Majoritatea surselor scrise din această perioadă au o credibilitate scăzută. Asta e deoarece fragmentele scrise datează dintr-o perioadă mult mai târzie decât perioada pe care o descriu, sau au fost scrise în cu totul altă regiune, sau sunt mult prea scurte.

Situaţia climaterică s-a înrăutăţit, obligându-i pe fermieri să îşi ţină bovinele într-un loc acoperit pe durata iernii, ceea ce a avut ca efect pozitiv acumularea anuală de îngrăşământ ce putea fi folosit pentru îmbunătăţirea solului.

O încercare a romanilor de a muta frontiera imperială de pe Rin până pe Elba a fost întreruptă în anul 9 d.Hr., când germanicii, educaţi militar de romani, au înfrânt legiunile lui Varus în Bătălia de la Pădurea Teutoborg. La această vreme, se petrecea o schimbare majoră în cultura materială a Scandinaviei, reflecţie a contactului sporit cu romanii.

Începând cu secolul II d.Hr., mare parte din suprafaţa agricolă a sudului Suediei a fost divizată, folosindu-se ziduri de piatră. Pământul a fost împărţit, de o parte a zidului în câmpuri încercuite şi păşuni pentru foraj pe timp de iarnă, şi de cealaltă în meleaguri unde păşteau bovinele. Principiul acesta al organizării peisajului a durat până în secolul XIX. Pe timpul romanilor a avut loc prima expansiune masivă a activităţii agrare până pe coasta baltică, aparţinând celor două treimi nordice ale ţării.

Suedia intră în proto-istorie odată cu opera lui Tacit Germania, din 98 d.Hr. În Germania 44, 45, el îi menţionează pe suedezi (suiones), ca fiind un trib puternic (recunoscut nu doar pentru luptătorii şi armele sale, dar şi pentru navele puternice), care dispunea de corăbii care aveau o proră la ambele capete. Nu se cunosc regii (kuningaz) care i-au condus pe suiones, dar în mitologia nordică se regăseşte o dinastie lungă de regi legendari şi semi-legendari, mergând până la ultimele secole de dinaintea erei noastre. Cât despre sistemul lor de scriere, alfabetul runelor a fost inventat de elitele din sudul Scandinaviei în secolul II. Cu toate acestea, tot ce a supravieţuit de pe vremea romanilor sunt inscripţii pe artefacte, în special de nume bărbăteşti, care demonstrează că oamenii din sudul Scandinaviei vorbeau atunci o limbă proto-nordică, o precursoare a suedezei şi a altor limbi nord-germanice.

În secolul VI Jordanes a făcut referire la două triburi, pe care le-a numit suehans şi suetidi, care conform lui, locuiau în Scandza. Se consideră că sunt de fapt două nume pentru acelaşi trib. Suehanii, afirmă el, aveau cai foarte buni, la fel ca tribul Thyringi. Snorri Sturluson a scris că regele Adils (Eadgils) din timpul său, avea cei mai buni cai pe care îi cunoscuse el. Suehanii erau cei care aprovizionau piaţa romană cu piele de vulpe neagră. Se consideră că suetidi este forma latină a lui svitjod. Scrie că suetidi sunt cei mai înalţi dintre oameni, alături de dani, cu care erau înrudiţi. Mai târziu menţionează că şi alte triburi scandinave aveau aceeaşi înălţime.

Epoca vikingă şi Evul Mediu

Pietrele Ale din Scania, sudul Suediei. Reprezintă un monument funerar din perioada Vendel, cel mai probabil din secolul VII.

Epoca vikingă a Suediei a durat aproximativ între secolele VIII şi XI. Se consideră că în această perioadă suedezii s-au răspândit pornind din estul Suediei, incorporându-i pe geatas (a nu se confunda cu geţii), care locuiau mai la sud. Este probabil că vikingii suedezi şi gotlandezii au călătorit în special spre est şi sud, ajungând în Finlanda, ţările baltice, Rusia, Belarus, Ucraina, Marea Neagră şi chiar Baghdad. Rutele lor treceau pe la râul Nipru, coborând spre Constantinopol (Imperiul Bizantin), care a fost supus de multe ori raidurilor acestora. Împăratul bizantin Theophilos le-a consemnat abilităţile războinice, şi i-a invitat să facă parte din garda lui personală, cunoscută ca garda varegă. Vikingii suedezi, denumiţi rusii (sau varagii rus), sunt consideraţi şi fondatorii Rusiei kievene. Călătorul arab Ibn Fadlan i-a descris pe vikingi cum urmează :

„I-am văzut pe rusi cum vin în călătoriile lor de negoţ, făcându-şi tabără pe Itil. Nu am văzut indivizi cu o mai bună construcţie fizică, înalţi precum palmierii, blonzi şi rumeni; nu purtau tunici sau caftane, dar bărbaţii poartă o haină care le acoperă o parte a corpului, lăsându-le un braţ liber. Fiecare bărbat are un topor, o sabie şi un cuţit, pe care le ţin pregătite mereu. Săbiile sunt late şi canelate, precum cele ale francilor.”

Aventurile acestor vikingi suedezi sunt comemorate pe multe rune din Suedia, precum runele greceşti şi cele varegiene. Ei au participat şi în expediţii spre Vest care sunt comemorate de exemplu pe runele englezeşti. Ultima expediţie majoră a vikingilor suedezi pare că a fost trista expediţie a lui Ingvar cel Lung-Călător, către Serkland, regiunea la sud-est de Marea Caspică. Membrii acelei expediţii sunt comemoraţi pe runele Ingvar, care nu menţionează niciun supravieţuitor. Nu se ştie exact ce s-a întâmplat cu echipajul, dar se crede că au murit de pe urma unei îmbolnăviri.

Nu se ştie când şi cum a fost fondat regatul Suediei, dar lista monarhilor suedezi este compusă de primii regi care au guvernat Svealand (Suedia) şi Götaland (Gothia), alături de Erik cel Victorios. Suedia şi Gothia erau două ţări diferite cu mult înainte de asta. Nu se ştie cât de mult au durat ţările, dar Beowulf a descris războaie semi-legendare între suedezi şi goţi, în secolul VI d.Hr.

Visby, un oraş medieval din Gotland

În etapa timpurie a epocii vikinge din Scandinavia, au existat două centre înfloritoare de comerţ, Ystad în Scania şi Paviken în Gotland, în ceea ce astăzi este Suedia. Ruine a ceea ce se consideră că a fost un târg mare s-au găsit în Ystad, şi datează din 600-700 d.Hr. În Paviken, un important centru de comerţ în regiunea baltică, în secolele XI-X, s-au găsit resturi ale unui mare port din epoca vikingă, în care se construiau corăbii şi se desfăşurau activităţi meşteşugăreşti. Între 800 şi 1000 d.Hr., comerţul a făcut ca o cantitate mare de argint să ajungă în Gotland, şi, conform unor erudiţi, populaţia din Gotland a adunat mai mult argint decât restul populaţiilor din Scandinavia combinate.

Sfântul Ansgar (Oscar) a adus creştinismul în 829, dar noua religie nu a înlocuit complet credinţele păgâne decât în secolul XII. În secolul al XI-lea, creştinismul a devenit religia predominantă, iar din 1050 Suedia a fost considerată o ţară creştină. Perioada dintre 1100 şi 1400 a fost caracterizată de lupte interne pentru putere, şi de concurenţă între regatele nordice. Regii suedezi au început să controleze şi teritorii finlandeze, intrând în conflict cu varegii rus, care nu mai aveau pe atunci vreo legătură cu Suedia.

În secolul al XIV-lea, Suedia a fost afectată de ciuma bubonică. Totuşi, a fost o perioadă în care oraşele suedeze au început să primească mai multe drepturi, şi au fost profund influenţate de negustorii germani din Liga Hanseatică, care era activă în special la Visby. În 1319, Suedia şi Norvegia au fost unite de regele Magnus Eriksson, iar în 1397, regina Margareta I a Danemarcei a reuşit uniunea personală a Suediei, Norvegiei şi Danemarcei, în ceea ce s-a numit Uniunea de la Kalmar. Cu toate acestea, urmaşii Margaretei, care au avut sediul regal în Danemarca, s-au dovedit a fi incapabili de a controla nobilimea suedeză. Puterea s-a aflat de cele mai multe ori în mâna unor regenţi (în special cei din familia Sture), regenţi aleşi de parlamentul suedez. Regele Christian al II-lea al Danemarcei, care şi-a cerut drepturile asupra Suediei în urma unor victorii pe câmpul de luptă, a ordonat masacrul de la Stockholm împotriva nobililor suedezi, în anul 1520. Masacrul a ajuns să fie cunoscut ca „baia de sânge de la Stockholm”, şi a determinat restul nobililor suedezi să organizeze o nouă rezistenţă, şi, pe 6 iunie (care în prezent e ziua naţională a Suediei), 1523, l-au numit rege pe Gustav Vasa. Proclamarea lui Gustav Vasa ca rege e considerat actul fondator al Suediei moderne. La scurt timp după, regele a respins catolicismul, şi a încurajat reforma protestantă în Suedia. De altfel, Gustav Vasa este considerat „tatăl naţiunii” în această ţară.

Imperiul suedez

Imperiul Suedez în urma Tratatului de la Roskilde din 1658. Teritoriile ocupate în Prusia, din 1629 până în 1635, nu apar pe această hartă.

În secolul al XVII-lea, Suedia a devenit o mare putere europeană. Înainte de formarea imperiului suedez, Suedia era o ţară nordică foarte săracă, foarte puţin cunoscută, fără o putere sau o reputaţie deosebită. Suedia a crescut în putere pe continent în timpul domniei regelui Gustav Adolf, mulţumită teritoriilor câştigate în dauna Rusiei şi Poloniei-Lituaniei, şi mulţumită războiului de treizeci de ani. Aceste victorii militare au transformat Suedia în liderul ţărilor protestante pe continentul european, până la destrămarea imperiului suedez în 1721.

Războiul purtat de Gustav Adolf împotriva Sfântului Imperiu Romano-German a fost unul costisitor; pe durata războiului de treizeci de ani, o treime din populaţia imperiului romano-german a murit, iar imperiul şi-a pierdut statutul de cea mai puternică ţară din Europa. Suedia a reuşit să cucerească aproximativ jumătate din teritoriul imperiului. Gustav Adolphus avea planuri să devină noul împărat roman, domnind peste o Scandinavie unită şi statele care compuneau Sfântul Imperiu Romano-German; cu toate acestea, în urma morţii sale din 1632, în Bătălia de la Lützen, planul s-a năruit. După Bătălia de la Nördlingen, singurul dezastru militar al Suediei, sentimentul pro-suedez în rândul statelor germane s-a diminuat considerabil. Aceste provincii germane s-au separat de puterea suedeză una câte una, lăsând Suedia cu doar câteva provincii din nordul Germaniei : Pomerania suedeză, Bremen-Verden şi Wismar.

La mijlocul secolului al XVII-lea Suedia era a treia ţară din Europa ca suprafaţă de uscat, întrecută doar de Rusia şi Spania. Suedia a ajuns la cea mai mare întindere teritorială a sa în timpul domniei lui Carol al X-lea (1622-1660), în urma tratatului de la Roskilde din 1658. Succesul suedez din acea perioadă este datorat schimbărilor majore efectuate de Gustav I în economia suedeză, precum şi încurajării protestantismului . În secolul XVII Suedia a fost implicată în multe războaie, de exemplu cu Polonia-Lituania, luptând pentru teritorii ce astăzi aparţin statelor baltice, dezastruoasa Bătălie de la Kircholm fiind un moment important al acelui război.

Gustav Adolf

În această perioadă a avut loc şi ceea ce polonezii au numit „potopul suedez” (potop szwedzki), invazia Poloniei-Lituaniei de către Suedia. După mai mult de jumătate de secol de război prelungit, economia suedeză se deteriorase. A devenit atunci misiunea vieţii lui Carol al XI-lea (1655-1697) să redreseze economia şi să modernizeze armata. Moştenirea lăsată fiului său Carol al XII-lea a inclus unul din cele mai bune arsenale militare din lume, o armată terestră numeroasă, şi o flotă redutabilă. Cel mai mare inamic al Suediei din acel timp, Rusia, avea mai mulţi soldaţi, dar era inferioară în ceea ce privea antrenarea şi echiparea lor.

După Bătălia de la Narva din 1700, una din primele din Marele Război al Nordului, armata rusă a fost decimată, iar Suedia a avut şansa de a invada Rusia. Cu toate acestea, Carol a decis să nu urmărească armata rusă, preferând să atace Polonia-Lituania şi înfrângându-l pe regele polonez Augustus al II-lea (şi pe aliaţii lui saxoni) în Bătălia de la Kliszow din 1702. Această ofensivă i-a dat timp ţarului Rusiei să reorganizeze şi să îşi modernizeze armata. După succesul din campania poloneză, Carol a decis să invadeze Rusia, dar a fost înfrânt decisiv la Bătălia de la Poltava, din 1709. După un lung marş în care au fost expuşi atacurilor cazacilor, precum şi tacticii lui Petru cel Mare de „pârjolire a lanurilor de grâu” şi climei foarte reci din Rusia, suedezii au fost slăbiţi considerabil şi demoralizaţi, fiind de altfel şi în inferioritate numerică faţă de armata rusă la Poltava. Acea înfrângere a suedezilor a marcat de altfel începutul declinului pentru imperiul lor.

Carol al XII-lea al Suediei

Carol al XII-lea al Suediei a încercat să invadeze Norvegia în 1716; cu toate acestea, a fost împuşcat mortal în cetatea Fredriksten, în anul 1718. Suedezii nu au fost înfrânţi militar la Fredriksten, dar întreaga structură şi organizare a campaniei norvegiene s-a destrămat după moartea regelui, aşa că armata s-a retras. Obligată să cedeze teritorii extinse în urma Tratatului de la Nystad din 1721, Suedia şi-a pierdut statutul de imperiu, precum şi cel de stat dominant în zona baltică. Odată cu pierderea statutului Suediei, a fost posibil pentru Rusia să devină un imperiu, şi una din puterile europene.

În secolul al XVIII-lea, Suedia nu a avut destule resurse să îşi păstreze teritoriile cucerite din afara Scandinaviei, acestea fiind în mare majoritate pierdute, totul culminând cu pierderea Suediei de Est în favoarea Rusiei (1809), acel teritoriu devenind Ducatul Finlandei în cadrul Imperiului Rus, cu un statut semi-autonom.

În interesul reinstaurării dominaţiei suedeze în zona baltică, Suedia s-a aliat împotriva Franţei, care în mod tradiţional era protectoarea şi aliatul ei, pe timpul Războaielor Napoleonice. Rolul Suediei în Bătălia de la Leipzig i-a conferit autoritatea de a obliga Danemarca-Norvegia, aliate cu Franţa, să cedeze Norvegia în favoarea regelui Suediei, pe 14 ianuarie 1814 (prin Tratatul de la Kiel), în schimbul unor provincii nord germane. Încercările norvegiene de a-şi menţine statul suveran au fost respinse de Carol al XIII-lea al Suediei. Acesta a lansat o campanie militară împotriva Norvegiei, pe 27 iulie 1814, care s-a terminat prin Convenţia de la Moss, care a obligat Norvegia să intre într-o uniune personală cu Suedia, sub coroana suedeză, situaţie care a durat până în 1905. Campania din 1815 a fost ultimul război în care a participat în mod oficial Suedia. Trupe suedeze au mai fost angajate totuşi în luptă şi după aceea.

Istoria modernă

Pe durata secolelor XVIII şi XIX populaţia Suediei a crescut considerabil, scriitorul Esaias Tegnér afirmând în 1833 că aceasta era datorită „păcii, vaccinului împotriva variolei, şi cartofilor”. Între 1750 şi 1850, populaţia Suediei s-a dublat. Conform unor erudiţi, emigrarea în masă în America a devenit atunci singura cale de a evita foametea şi revoltele; mai mult de 1% din populaţie a emigrat anual între anii 1880-1890. Cu toate acestea, Suedia a rămas o ţară săracă, având o economie aproape exclusiv agrară, chiar într-o perioadă în care Danemarca şi ţările din Vestul Europei începeau să se industrializeze. Mulţi suedezi de atunci au considerat că pot găsi o viaţă mai bună în America. Se consideră că între 1850 şi 1910, mai mult de un milion de suedezi au emigrat în Statele Unite. La începutul secolului XX, trăiau mai mulţi suedezi la Chicago decât în Gothenburg, al doilea oraş al Suediei ca mărime. Majoritatea imigranţilor suedezi au ajuns în Vestul Mijlociu al SUA, un număr considerabil stabilindu-se în Minnesota. Unii suedezi au ajuns în Delaware. O parte din ei a ajuns în Canada, şi, în număr mai mic, în Argentina.

În ciuda procesului lent de industrializare din secolul al XIX-lea, au avut loc multe schimbări importante în economia agrară, mulţumită inovaţiilor tehnologice şi creşterii populaţiei. Aceste inovaţii au inclus programe de încercuire finanţate de guvern, exploatarea agresivă a terenurilor agricole, şi introducerea unor culturi noi, precum a fost cea de cartof . Datorită şi faptului că ţăranii suedezi nu au fost niciodată şerbi, cultura agricolă suedeză a căpătat un rol important în evoluţia politică a Suediei, în timpurile moderne existând un Partid Agrar (acum numit Partidul de Centru) . Între 1870 şi 1914, Suedia a început să îşi dezvolte economia industrializată care există în ziua de azi.

Mai multe mişcări populare s-au manifestat în Suedia pe durata părţii a doua a secolului XIX - sindicate de comerţ, grupuri de temperare, grupuri religioase independente - creând astfel o bază pentru instaurarea principiilor democratice. În 1899 s-a fondat Partidul Social-Democrat suedez. Aceste mişcări au accelerat trecerea Suediei spre o democraţie parlamentară modernă, la care se ajunsese deja pe timpul primului război mondial. Pe măsură ce revoluţia industrială a progresat în secolul XX, populaţia s-a mutat treptat la oraşe pentru a lucra în fabrici, şi au apărut sindicate socialiste. O revoluţie socialistă a fost evitată în 1917, în urma reintroducerii sistemului parlamentar, şi ţara s-a democratizat.

Fișier:Swedish Social Democratic Party 1936 poster.jpg

Muncă şi siguranţă, pentru toţi ! Afiş electoral al Partidului Social-Democrat suedez, din 1936.

Istoria recentă

Suedia a rămas o ţară neutră în timpul celor două războaie mondiale. A continuat să stea nealiniată în timpul Războiului Rece şi nu este astăzi membră a nici unei alianţe militare (deşi a participat la antrenamentele NATO). Aderarea la Uniunea Europeană a fost susţinută de partidele politice, şi referendumul privind aderarea a avut succes, trecând cu o majoritate de 52%, pe 13 noiembrie 1994. Suedia a aderat la 1 ianuarie 1995.

Pe durata Războiului Rece, ţările nealiniate, cu excepţia Irlandei, au considerat că nu e înţelept să adere la Uniunea Europeană, deoarece predecesorul Uniunii, Comunitatea Europeană, fusese asociată cu ţările membre NATO. După sfârşitul Războiului Rece, Suedia, Austria şi Finlanda au intrat în UE, dar Suedia fără să adopte şi moneda unică europeană. Suedia în continuare a rămas nealiniată militar, cu toate că a participat la unele exerciţii NATO, pe lângă colaborarea ei cu alte ţări europene în domenii precum tehnologii militare şi industria de apărare. Printre altele, companiile suedeze exportă armament, care este folosit de armata americană în Irak . Suedia are de asemenea o lungă tradiţie de participare la operaţiuni militare internaţionale, cea mai recentă fiind în Afganistan, unde trupele suedeze se află sub comanda NATO, dar şi operaţiuni de menţinere a păcii sub protectorat ONU, cum ar fi în Kosovo, Bosnia şi Herţegovina, sau Cipru.

Geografie

Articol principal: geografia Suediei.

Relief

Relief predominant de platou şi de câmpie, cu următoarele particularităţi:

• În vestul şi nord-vestul ţării se întind Alpii Scandinavi care ating altitudinea maxima prin vf. Kebnekajse: (alt. 2111 m).
• Alte vârfuri: Sarek (alt. 2090 m), Sulitjelma (alt. 1914 m).

Spre est munţii sunt mărginiţi de un podiş, care coboară în trepte spre litoralul cu fiorduri al Mării Baltice, unde se află Golful Botnic. În partea sudică a ţării se întind câmpii care înconjoară o mică regiune deluroasă, podişul Smaland (alt. 377 m) şi câmpia vălurită Skania, cu soluri fertile şi peisaje asemanatoare Danemarcei învencinate. Există foarte multe lacuri de origine tectono-glaciară, mai ales in câmpia central-sudică a ţării. Din cele circa 96.000 de lacuri, mai mari sunt Vänern (5585 km²), Vättern (1899 km²) şi Mälaren (1140 km²). Zonele mlăştinoase acoperă peste 10% din suprafaţa ţării.

Capitala Suediei, este situată de o parte şi de alta a strâmtorii Norrström, care leagă lacul Mälaren de Marea Baltică şi pe câteva insule ale lacului Mälaren, legătura între cartierele-insule făcându-se prin intermediul a nu mai puţin de 50 de poduri. Lacul Mälaren a fost cândva un golf al Mării Baltice care pătrundea adânc în interiorul ţării. Mişcările de ridicare care au antrenat peninsula au înălţat pamânturile despărţind apele golfului de cele ale Balticii, formând lacul Malaren. Între lac şi mare se formează un cordon litoral care nu mai permite accesul corăbiilor spre interior şi obligă crearea unui punct de tranzit pe uscat. Aşa a apărut oraşul Stockholm la zona de contact dintre mare şi uscat cu un dublu rol: economic (asigurând tranzitul mărfurilor pe continent) şi strategic (constituind un obstacol în calea piraţilor care urmăreau şi prădau corabiile negustoreşti). Legătura lacului cu marea a fost refăcută artificial, necesitatea canalului Norrström fiind vitală.

Reţea hidrografică

Hidrografia este reprezentată de numeroase râuri în general scurte (Ume 465 km, Lule 450 km), dar cu debite bogate şi un potenţial hidroenergetic ridicat (mai ales cele din Norrland) şi de cele circa 96.000 lacuri, unele de mari dimensiuni. O parte din lacuri şi râuri sunt legate între ele prin canale navigabile, mai cunoscut fiind canalul Göta, care traversează partea de sud a Suediei şi face legătura între lacuri si râuri pe o distanţă de 560 de kilometri, de la Göteborg la Stockholm.

• Fluvii şi râuri principale: Klarälven, Österdal, Indalsälven, Ångerman, Ume, Pite, Lule, Torne.
• Lacuri: Vänern, Vätern, Mälaren, Hjälmaren Storsjön, Siljan.

Climă

Articol principal: Clima Suediei.

Clima este mai aspră în regiunile nordice (traversate de Cercul Polar), unde are caracter continental, şi mai blândă în partea sudică, unde influenţa marină este puternică, iar precipitaţiile depăşesc 500 mm/an (temperat-maritimă). Curentul Golfului, curentul cald al Golfului din Atlantic, imprimă Suediei un climat mai blând decât cel al altor regiuni situate tot în îndepărtatul nord.

Stockholm, capitala ţării, se situează aproape la aceeaşi latitudine ca şi sudul Groenlandei, dar în iulie beneficiază de o temperatură medie de +18° C, cu maxime de peste +28 - +30° C anual. Iarna, temperatura medie se situează uşor sub zero, iar căderile de zăpadă sunt moderate. Mai spre nord însă, Suedia are ierni lungi si friguroase, cu căderi abundente de zăpadă. Stratul de zăpadă poate să se menţină, în anumite locuri, precum în rezervaţia Abisko din nord-vestul ţării, până la 10 luni pe an, la înălţimi de peste 500 m netopindu-se niciodată.

La nord de cercul polar (în län-ul Norrbotten şi în nordul län-ului Västerbotten), soarele nu apune în lunile iunie şi iulie. Mai la sud, în aceleaşi luni, deşi soarele se situează pentru câteva zeci de minute sub linia orizontului, este suficientă lumină la orice oră pentru a depune activităţi diurne fără iluminat adiţional (aşa-numitele nopţi albe). În Stockholm, în luna iunie, noaptea durează câteva ore.

Vegetaţie

Jumătate din suprafaţa ţării este acoperită de păduri (mesteacăn, pin, molid). Mai puţin de 10% este teren agricol (cultivat cu ovăz, cartofi, secară, sfeclă de zahăr, grâu). În partea nordică şi centrală a ţării există păduri de conifere, în sud păduri amestecate, iar în extremitatea sudică pădure de fag şi stejar. În zonele muntoase înalte se dezvoltă vegetaţia de tundră montanaă. În faună se remarcă ursul (protejat de lege), elanul, nevăstuica, hermelina, păsările de apă. Există 16 parcuri naturale şi 753 de rezervaţii de stat şi alte rezervaţii care protejează flora tipică de tundră sau taiga, fauna polară sau de pădure temperată.

Resurse naturale

Suedia este bogată în păduri de conifere, în minereu de fier, cupru, zinc, aur, argint, plumb, wolfram, uraniu şi alte minereuri, dar nu are zăcăminte de petrol şi cărbune, dispune însă de energie hidroelectrică. Cele mai importante rezerve de fier se află în nordul îndepărtat şi sunt îndeosebi exportate. Întinsele păduri de conifere ale Suediei, într-o bună combinaţie cu foioasele, servesc la aprovizionarea unei industrii extrem de dezvoltate: gatere, celuloză, hârtie şi produse finite pe bază de lemn. Suedia este un important furnizor de hârtie şi produse lemnoase pe pieţele internaţionale. În 1997, exportul produselor industriei forestiere s-a ridicat la 91 miliarde coroane suedeze.

Energia hidroelectrică ieftină a constituit un factor esential în dezvoltarea industrială a ţării. Aproximativ 15% din cantitatea de energie a Suediei este furnizată de centralele hidroelectrice, aşezate pe râurile principale din nord. Petrolul importat asigura 40% din energia care se consumă, iar cocsul si cărbunele importate asigură 7%. Cele douasprezece reactoare nucleare ale Suediei asigură peste 15% din energia totală a ţării sau 50% din energia electrică. Restul energiei provine din combustibili biologici.

Împărţire administrativă

Suedia

Articol principal: Subdiviziunile Suediei.

În prezent Suedia este împărţită în 21 de comitate (län). În fiecare comitat există un birou administrativ (länsstyrelse) numit de guvern şi un consiliu (landsting) ales. Fiecare comitat este mai departe divizat în comune (kommuner), în total, în 2004 existând un număr de 290 pe tot teritoriul Suediei.

AB - Stockholms län C - Uppsala län D - Södermanlands län E - Östergötlands län F - Jönköpings län G - Kronobergs län H - Kalmar län

I - Gotlands län K - Blekinge län M - Skåne län N - Hallands län O - Västra Götalands län S - Värmlands län T - Örebro län

U - Västmanlands län W - Dalarnas län X - Gävleborgs län Y - Västernorrlands län Z - Jämtlands län AC - Västerbottens län BD - Norrbottens län

În mod tradiţional Suedia este împărţită în trei regiuni istorice (landsdelar):

• Götaland - Suedia de Sud, incluzând Scania, fost teritoriu danez şi Västergötland cu oraşul Göteborg.
• Svealand - Suedia Centrală, partea cea mai veche a ţării, cuprinzând şi oraşul Stockholm
• Norrland - jumătatea nordică a ţării, cuprinzând 59% din suprafaţa Suediei, dar doar 12% din populaţia ţării, cuprinzând şi o parte importantă din Laponia, locuită de populaţia Sami.

Cea de a patra regiune istorică a Suediei a fost până în 1809 Österland, actuala Finlandă.

Până la reforma administrativă întreprinsă în anul 1634 de Axel Oxenstierna, Suedia era divizată în 25 de regiuni (landskap).

Oraşe principale

• Stockholm
• Göteborg
• Malmo
• Uppsala
• Linköping
• Norrköping
• Jönköping
• Helsingborg
• Östersund

Demografie

Articol principal: demografia Suediei.

Conform unui recensământ din 2008, populaţia totală a Suediei a fost estimată la 9.234.209 de locuitori. Conform unor statistici publicate de către agenţia guvernamentală Statistiska centralbyrån, pragul de nouă milioane a fost atins pentru prima dată în istoria ţării în august 2004. Densitatea populaţiei este de doar 20,6/km², şi există o diferenţă clară în favoarea sudului ţării. Aproximativ 85% din populaţie locuieşte în zone urbane . Capitala, Stockholm, are aproximativ 800.000 de locuitori (1,3 milioane cu tot cu aria urbană, 2 milioane cu aria metropolitană). Al doilea şi al treilea oraş ca mărime sunt Gothenburg şi Malmö, respectiv.

Un recensământ din 2007 a arătat că 13,4% (1,23 milioane) din cetăţenii suedezi s-au născut în altă ţară. Acest fapt reflectă migraţiile între ţările nordice, precum şi perioade de imigraţie pentru căutarea unui loc de muncă, iar, în ultimele decenii, imigraţia refugiaţilor şi a unor membri a familiilor deja stabilite în Suedia. Astfel, Suedia s-a transformat dintr-o ţară de emigranţi (până la primul război mondial), într-o ţară care primeşte imigranţi (începând cu al doilea război mondial). În 2007, imigraţia a atins cota maximă, 99.485 de persoane stabilindu-se în Suedia .

Dintre imigranţi, cel mai mare grup etnic din 2007 l-au reprezentat finlandezii, urmaţi de persoane născute în fosta Iugoslavie, în Irak, Polonia, Iran, Danemarca, Germania, Norvegia, Turcia, Chile, Liban, Tailanda, Somalia, Regatul Unit, Siria, China şi Statele Unite. În ultimul deceniu, cei mai mulţi imigranţi au provenit din Irak, Polonia, Tailanda, Somalia şi China.

Imigraţia din celălalte ţări nordice şi-a atins apogeul (peste 40.000 de oameni pe an) în 1969-70, când legile privind imigrarea emise în 1967 au impus condiţii grele pentru imigranţii care nu proveneau din partea nordică a Europei. Acele legi erau motivate de politicile privind piaţa forţei de muncă. Imigraţia refugiaţilor, şi rudelor de refugiaţi din afara Europei de Nord s-a accentuat dramatic la sfârşitul anilor 1980, mulţi dintre refugiaţi provenind din Asia şi America, în special din Iran şi Chile. Din anii 1990, un număr important de imigranţi au sosit din fosta Iugoslavie şi din Orientul Mijlociu . Pe 15 decembrie 2008, noi reguli privind imigrarea forţei de muncă au fost puse în practică, devenind astfel mai uşor pentru muncitorii din afara Uniunii Europene să ajungă în Suedia. Majoritatea imigranţilor de pe piaţa forţei de muncă sunt specialişti în calculatoare şi ingineri, provenind din India, China şi Statele Unite.

Limba vorbită

Harta arătând răspândirea limbi suedeze.

Suedeza este limba naţională (dar nu oficială) a Suediei, şi este vorbită de majoritatea populaţiei. Suedeza aparţine ramurei limbilor germanice de nord, fiind foarte asemănătoare cu daneza şi norvegiana, dar diferă din punct de vedere al pronunţiei şi al ortografiei. Norvegienii înţeleg suedeza cu un pic de dificultate iar danezii mai greu decât norvegienii. În împrejurimile oraşului Malmö (care este foarte apropiat de către Copenhaga, capitala Danemarcei) este înregistrată zona cu cea mai mare inteligibilitate mutuală, loc în care populaţia înţelege ambele limbi cu uşurinţă fără a avea studii.

În Suedia există cinci limbi care sunt cunoscute drept limbi minoritare în această ţară (finlandeza, meänkieli, sami, romani şi idiş). Deşi este vorbită de către majoritatea populaţiei, suedeza nu este limba oficială în Suedia. Pe data de 7 decembrie a anului 2005 parlamentul a supus acest lucru la vot, iar rezultatul a fost considerat o eroare deoarece au fost exprimate 147 de voturi din 145 posibile.

Majoritatea suedezilor, în special cei născuţi după cel de-Al Doilea Război Mondial înţeleg şi vorbesc engleza din cauza influenţei anglo-americane care s-a răspândit cu uşurinţă după război. În şcolile in Suedia, depinzând de autorităţile locale, engleza este studiată din prima clasă până la terminarea şcolii primare. Studierea sa este continuată pentru încă cel puţin un an. Cea mai mare parte din elevi optează pentru două limbi străine, cea de-a doua fiind spaniola, germana, franceza sau italiana. Cunoaşterea limbii engleze este obligatorie pentru admiterea în universităţi, fiind un subiect obligatoriu în cadrul examenului naţional de admitere (Högskoleprovet)

Economie

Articol principal: economia Suediei.

Economie bazată pe industrie şi servicii.

• PIB (1995): 2% agricultură, 32% industrie, 66% servicii.
• Dispune de însemnate zăcăminte de minereuri de fier, şisturi bituminoase, cupru, zinc, wolfram, uraniu, aur, argint.
• Industrie avansată: extractivă, metalurgică (fontă, otel, aluminiu ş.a.), constructoare de maşini (nave, avioane, automobile, material rulant ş.a.), energetică (peste 1000 de hidrocentrale, centrale nucleare), forestieră, de celuloză şi hârtie, chimică şi petrochimică, textilă, alimentară.
• Agricultură specializată în creşterea animalelor pentru lapte şi carne (bovine, ovine, porcine, păsări) şi producţia de cereale (grâu, orz, ovăz, secară). Se mai cultivă cartofi, sfeclă de zahar, legume, plante furajere.
• Exportă nave, mijloace de transport, echipamente industriale, produse miniere şi chimice, hârtie, materiale lemnoase, articole manufacturiere, produse alimentare.
• Importă combustibili, maşini şi utilaje industriale, fructe, legume.
• Comerţ extern cu Germania, Marea Britanie, Norvegia, SUA, Danemarca, Franţa, Ţările de Jos, Finlanda ş.a.
• Monedă : coroană suedeză (SEK)|
• Turism de amploare.
• Pescuit maritim.
• Flotă comercială maritimă.
• Căi navigabile interne.
• Căi ferate: 11.285 km.
• Căi rutiere: 135.859 km.
• La începutul secolului XX, Suedia era o ţară preponderent agrară si una dintre cele mai sărace naţiuni europene.
• Bogatele sale resurse interne (minereu de fier, material lemnos si putere hidraulică), au permis o industrializare rapidă, care a transformat Suedia într-un modern stat al bunăstării.
• Suedia este o ţară industrial-agrară dezvoltată, cu o puternică industrie extractivă, siderurgică, a metalurgiei neferoase, iar construcţiile navale au o mare dezvoltare (la Malmo si Goteborg).
• Cea mai importantă ramură industrială este construcţia de maşini (autovehicule, motoare diesel, aeronave, ambarcaţiuni, echipamente electrice) cu centrele principale la: Stockholm, Goteborg, Vasteras).
• Suedia ocupă locul 4 pe glob în industria mobilei, locul 5 in producţia de cherestea şi locul 7 la plăci aglomerate şi fibrolemnoase.
• Stockholmul reprezintă un important centru industrial şi comercial al Suediei (industrie constructoare de maşini, electrotehnică, şantiere navale, industrie poligrafică, chimică, usoară, pielărie şi alimentară).
• Una dintre cele mai favorabile dezvoltări au cunoscut sectoarele de înaltă tehnologie, precum telecomunicaţiile şi industria farmaceutică, orientate către export.
• Din 1995 Suedia este membră a Uniunii Europene.

Cultură

Articol principal: cultura Suediei.

O specialitate culinară suedeză este kåldolmar, asemănătoare cu sarmalele româneşti, din carne de porc şi frunze de varză. Mâncare tipică pentru zona est mediteraneană, sarmalele au fost aduse în Suedia în secolul XVIII de către armatele regelui Carl al XII-lea al Suediei, care au petrecut 2 ani în exil pe teritoriul Moldovei de astăzi (oraşul Tighina). Pentru prima oară au fost menţionate într-o carte de bucate scrisă de Cajsa Warg în 1755. Atunci erau încă făcute cu foi de viţă, care au fost repede înlocuite cu foi de varză, acestea fiind mult mai uşor de găsit în Scandinavia.

Religie

Suedezii sunt printre cei mai puţin religioşi oameni, doar 2% din cetăţeni ducându-se în mod regulat sau semi-regulat la un serviciu religios. Mai puţin de 24% din cetăţenii Suediei cred în existenţa unei divinităţi, între 17 şi 83% fiind clasaţi ca atei. Majoritatea populaţiei religioase este creştină, de rit protestant, luteran (evanghelic). Această majoritate este organizată în jurul Biserica Suedeza (Svenska Kyrkan). Există şi un număr destul de important de protestanţi de alte rituri (mai ales în Dalarna şi Vasterbotten), grupaţi în jurul "Bisericilor Independente" (Frikyrkan). Mai există şi o mică comunitate romano-catolică. În plus, imigranţii din fostul spaţiu sovietic şi Serbia au dus la creşterea numărului de ortodocşi, iar imigranţi din Iran, Iraq şi Bosnia-Herţegovina au dus la creşterea numărului de musulmani (astăzi între 100,000-150,000).

Oficial, peste 76% din cetăţeni sunt înregistraţi ca membri ai Bisericii Suedeze (în scădere cu aproximativ 0.7% anual). Acest lucru se întâmpla dintr-un motiv birocratic - până în 1996 copiii nou-născuţi erau automat înscrişi în biserică dacă unul dintre părinţi era înscris în registrele acesteia. Mai mult, separarea legală între stat şi biserică s-a produs de-abia în 2000, când statul a retras sprijinul oficial acordat Bisericii şi a anulat obligaţia acesteia de a efectua recensăminte ale populaţiei.

Libertatea religioasă a fost recunoscută din 1862, iar ateismul ca opţiune de gândire a fost adăugat explicit în textele legale în 1951. Societatea suedeză este una foarte laică, religia fiind privită ca un lucru privat, nu public. Nu se studiază cursuri de doctrină religioasă în şcoli, dar se predau cursuri de etică şi morală, unde se discută atât valori laice cât şi valori religioase, cât şi istoria religiilor.

Sărbători naţionale

În Suedia, majoritatea sărbătorilor se serbează în ajun (de exemplu, festivităţile de Crăciun au loc pe 24 decembrie, ziua de 25 decembrie fiind mult mai liniştită). Pe lângă sărbătorile creştine tradiţionale precum Crăciunul (Jul) şi Paşte (Påsk), sărbători importante sunt şi Sf. Lucia (13 decembrie) ca şi Valborg (30 aprilie). Tradiţiile creştine sunt împletite cu cele păgâne, de exemplu, cu ocazia Valborg, comemorarea principală nu este a sfântului proto-creştin, ci a primăverii de-abia începute, sărbătoarea fiind bazată pe aprinderea de focuri uriaşe în jurul cărora se strâng comunităţi întregi. Cea mai importantă sărbătoare rămâne solstiţiul de vară (Midsommer), serbată în prima sâmbătă după 20 iunie sub forma unor foarte mari serbări câmpeneşti în jurul unor stâlpi tradiţionali ornamentaţi (majstång). Alte sărbători civile importante sunt ziua regelui (care, pe durata domniei lui Carl XVI Gustaf coincide cu Valborg) şi 1 Mai, când partidele de stânga (SAP şi Vansterpartiet) şi sindicatele organizează parade, mitinguri şi festivităţi.

Sărbătoarea naţională, 6 iunie (întronarea regelui Gustav Vasa în 1523) este puţin sărbătorită, fiind declarată zi liberă doar din 2005. Cu ocazia sărbătorilor naţionale, toate instituţiile arborează steagul (în afara acestor zile, foarte puţine instituţii fac acest lucru), cetăţenii fiind şi ei încurajaţi să facă acelaşi lucru (o mare parte a cetăţenilor arborează steaguri în curţi şi la ferestrele apartamentelor tot timpul anului).

Sistem politic

Suedia este o monarhie constituţionalã. Parlamentul este unicameral. Primul ministru şi parlamentul (Riksdag) cu 349 membri sunt aleşi pentru perioade de patru ani, prin vot direct şi reprezentare proporţionalã.

Rege (din 1975) este Carl Gustaf al XVI-lea, care îndeplineşte astãzi numai funcţii ceremoniale, în calitate de Şef al Statului. Toate funcţiile politice ale regelui au fost transferate Purtătorului de Cuvânt al Parlamentului. Carl XVI Gustav al Suediei, al cărui nume complet este Carl Gustaf Folke Hubertus Bernadotte (născut pe 30 aprilie 1946), este fiul lui Gustav Adolf al Suediei (1906-1947) si al Sybillei de Saxe-Coburg-Gotha (1908-1972); este nepotul direct al Regelui Gustav VI Adolf al Suediei. Carl XVI Gustav al Suediei s-a căsătorit cu Silvia Sommerlath pe 19 iunie 1976, având trei copii:

1. Prinţesa Victoria, Ducesa de Västergötland (n. 1977)
2. Prinţul Carl Philip, Duce de Värmland (n. 1979)
3. Prinţesa Madeleine, Ducesa de Hälsingland si Gästrikland (n. 1982).

Prinţesa Victoria este moştenitoarea Coroanei Suedeze ca prim născut al Regelui Carl XVI Gustav.

Sistemul politic este unul parlamentar, cu reprezentare proporţională pe liste de partid. Timp de peste 50 de ani Partidul Social Democrat Suedez (Sveriges socialdemokratiska arbetareparti (Partidul Social Democrat al Lucrătorilor din Suedia), cunoscut popular ca Socialdemokraterna sau SAP) au dominat sistemul politic, guvernând în total timp de 47 de ani, cu numai 3 întreruperi (1976-1982, 1991-1994 şi 2006-) din 1950 până astăzi.

Partidele de dreapta, la guvernare din 2006, sunt grupate într-o alianţă (Allians för Sverige - "Alianţa pentru Suedia") şi sunt cunoscute popular ca "Partide burgheze" - Borgerliga partier, acest termen neavând în niciun fel conotaţii negative. Acestea sunt "Partidul Moderat" (Moderata samlingspartiet, pop. Moderaterna sau "m"), de orientare liberal-conservatoare; "Partidul Popular Liberal" (Folkpartiet liberalerna, pop. Folkpartiet sau fp), de orientare liberală cu elemente social-liberale; Partidul de Centru (Centerpartiet, sau c) de orientare centrist-agrară, cu elemente liberale şi "Creştin-Democraţii" (Kristdemocraterna sau kd).

Pe lângă SAP şi Alianţă, mai există două partide, Partidul Mediului - Verzii (Miljöpartiet de gröna, mp), de orientare ecologistă, respectiv Partidul de Stânga (Vänsterpartiet, v), fostul partid comunist, actualment democrat-socialist. Aceste două partide nu au fost niciodată în guvern, deşi au sprijinit SAP cât timp aceştia au fost la guvernare.

Ziarele sunt în general partinice unei orientări politice - astfel, ziarele serioase (cunoscute ca "ziare de dimineaţă" precum Dagens Nyheter) sunt de dreapta, pe când tabloidele (sau "ziarele de seară" precum Aftonbladet) sunt predominant de stânga. Cum o mare parte din suedezi citesc zilnic câte un ziar din ambele categorii, majoritatea sunt expuşi punctelor de vedere venind din ambele tabere.

Viziunea suedeză asupra statului implică tratamentul echitabil şi egalitarist, cu servicii sociale puternice şi universale în contextul unei economii puternice, bazate în cea mai mare parte pe piaţa liberă şi capital privat, fără intervenţia statului, dar taxată substanţial (pentru sprijinirea serviciilor sociale) a fost implementată mai ales între 1950 şi 1960. Această viziune (folkhemmet - în traducere liberă "casa tuturor", numită uneori şi modelul suedez) a fost preluată şi de alte ţări nordice, rămânând şi astăzi o parte principală a politicii suedeze. Statul este conceput ca un sprijin pentru oameni în toate fazele vieţii, fiind dator să asigure, în mod gratuit, tuturor servicii sociale cât mai bune, indiferent de venituri, sau clasă socială. În schimbul acestor servicii rezidenţii plătesc taxe mari - care însă se întorc înapoi sub forma a diverse pachete de asistenţă socială (şcolarizare, spitalizare, pensie, formare continuă, chirii subvenţionate).

Alegerile sunt deosebit de importante pentru suedezi, participarea politică fiind considerată foarte importantă (peste 30% sunt membri în diverse partide şi peste 80% sunt membri în diverse sindicate). La alegerile legislative şi locale (organizate la fiecare 4 ani), peste 80% din alegători sunt prezenţi la vot, foarte mulţi participând anterior în organizarea campaniei electorale şi în realizarea platformelor politice. Participarea la vot şi dezbaterile civilizate sunt considerate de majoritatea cetăţenilor ca fiind esenţiale pentru democraţie, încălcarea regulilor sau a civilizaţiei discuţiilor fiind privită ca un gest puternic nedemocratic şi reprobabil. Mai mult, viaţa politică nu se limitează numai la alegerile "mari" - în Suedia se organizează alegeri şi la niveluri mai mici, precum alegeri bisericeşti (în fiecare parohie) sau alegeri universitare (în care profesorii şi studenţii votează pentru alegerea conducerii, senatului şi consiliilor), în care participă tot cele 7 partide mari.

Bibliografie

• Institutul suedez, Date generale despre Suedia, martie 2000.

Vezi şi

• Locuri din patrimoniul mondial UNESCO

Legături externe

• Portalul de stat
• Site-ul Monarhiei suedeze