Sari la conținut

călător

De la Wikționar, dicționarul liber

Etimologie

Din cale + sufixul -ător. Origine disputată.

Totuși, trebuie să semnalăm posibilitatea ca legătura între cale și călător să fi fost stabilită a posteriori de imaginația populară. Călător ar putea fi o derivație normală de la caballus sau, mai bine zis, de la o formă verbală derivată de la acest cuvânt. Ideea de „călătorie” era strâns legată de cea de „a călări”, confer germană reisen și reiten. Dacă presupunem că latină caballus a format aceeași derivație ca equus, verbul *caballare sau *caballitare (ca equitare) putea avea drept derivarea cuvântul călătorpersoană care merge călare”" și, mai târziu, „persoană care călătorește”.

Pronunție

  • AFI: /kə.ləˈtor/


Substantiv


Declinarea substantivului
călător
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ călător călători
Articulat călătorul călătorii
Genitiv-Dativ călătorului călătorilor
Vocativ călătorule călătorilor
  1. persoană care călătorește, care se află în călătorie.
    Un călător obosit de drum.
    Un călător întârziat trecea strada.

Sinonime

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate


Traduceri


Adjectiv


Declinarea adjectivului
călător
Singular Plural
Masculin călător călători
Feminin călătoare călătoare
Neutru călător călătoare
  1. care călătorește, care se află în călătorie.
  2. (despre popoare) nomad.
  3. (despre păsări) care pleacă iarna în țări mai calde.
  4. (fig.) care trece repede.

Sinonime


Traduceri

Referințe