What do you think?
Rate this book
Invitaţia la vals
Invitaţia la vals este un roman de dragoste scris de către Mihail Drumeş. Printre scrierile autorului se numara si Elevul Dima dintr-a şaptea şi Scrisoare de dragoste.
Romanul prezintă viaţa personajului principal masculin, felul in care se dezvoltă acesta, cum gândeşte şi nu în ultimul rând…cum iubeşte. Obişnuit să îşi seducă amantele, să le aibă şi apoi să le părăsească, numai de dragul sentimentului de măreţie, trufie, pe care îl simte atunci când ele îi cerşesc împăcarea, el îşi primeşte pedeapsa prin dragostea vieţii sale, Mihaela.
Romanul prezintă viaţa personajului principal masculin, felul in care se dezvoltă acesta, cum gândeşte şi nu în ultimul rând…cum iubeşte. Obişnuit să îşi seducă amantele, să le aibă şi apoi să le părăsească, numai de dragul sentimentului de măreţie, trufie, pe care îl simte atunci când ele îi cerşesc împăcarea, el îşi primeşte pedeapsa prin dragostea vieţii sale, Mihaela.
240 pages, Paperback
First published January 1, 1936
About the author
Mihail Drumeş
19 books286 followersMihail Drumeş (n. Mihail V. Dumitrescu, 26 noiembrie 1901, Ohrida, Macedonia - d. 7 februarie 1982, Bucureşti) a fost un romancier român, foarte popular in perioada interbelică.
Fiul lui Vasilie Dimitrie (devenit Dumitrescu) şi al Despinei (n. Gero). Familia sa, la origine aromână, se stabileşte în Oltenia.
Liceul l-a urmat la Caracal şi Craiova, bacalaureatul l-a obţinut în 1925. Urmează Facultatea de litere şi filozofie a Universităţii din Bucureşti, absolvită în 1928. O vreme funcţionează ca profesor de liceu, va trece mai apoi în învăţământul superior.
Debut la revista Flamura în 1922, debut editorial cu volumul de nuvele şi schiţe Capcana in 1927. Între anii 1922 şi 1924 Teatrul Naţional din Craiova îi înscrie în repertoriu piesa Rămăşagul, dar nu vede lumina rampei. Este cronicar dramatic la ziarul Rampa din Bucureşti pentru Teatrul Naţional din Craiova. În 1925 susţine bacalaureatul la Colegiul Carol I din Craiova, unde a urmat ultimele două clase după ce întrerupsese studiile din cauza stagiului militar şi a războiului. Între anii 1924 şi 1928 este student la Facultatea de Filosofie şi Litere a Universităţii din Bucureşti. În anul 1927 devine membru al Societăţii Scriitorilor Români, ulterior şi al Societăţii Autorilor Dramatici. Mai înainte publicase prima sa carte de proză, Capcana. Nuvele şi schiţe, primită bine de critica literară. În 1930 publică, în foileton, în ziarul Dimineaţa, primul său roman, Sfântul Părere, apărut în acelaşi an şi la Editura Cartea românească. În 1932 tipăreşte, la invitaţia lui Nicolae Iorga, în cadrul Editurii Datina românească din Vălenii de Munte, prima sa piesă, Ioana d'Arc, înscrisă mai târziu în repertoriul Naţionalului clujean. În anul 1936 apare, în Editura Vremea, romanul Invitaţia la vals, care înregistrează, de-a lungul timpului, 35 de ediţii, obţinând un record unic în materie de tiraj.
Autorul devine unul dintre cei mai citiţi scriitori din perioada interbelică. În anul 1938 apare romanul Scrisoarea de dragoste în colecţia Universul literar al ziarului Universul. Autorul reia tema nuvelei Capcana, pe care o amplifică, dându-i şi unele sensuri sociale, încât se poate spune că romanul dezbate tema carierismului. 1940, piesa Năluca este publicată în colecţia "Universul literar", împreună cu volumul Trei comedii: Şcoala nevestelor, Calul de curse, Liniştea soţului - difuzate anterior şi de Radio Bucureşti. În 1941, O crimă pasională, care fusese interzisă din repertoriul Naţionalului clujean în 1935, după a doua reprezentaţie, caz unic în perioada interbelică, vede lumina tiparului în aceeaşi colecţie a "Universului literar", cu o prezentare de Teodor Scarlat.În 1942, romanul Sfântul Părere, publicat În 1930, în foileton, în coloanele cotidianului "Dimineaţa" şi imediat î Ed. Cartea românească, reapare cu titlul schimbat în Cazul Magheru, în Ed. Bucur Ciobanul şi este recenzat pozitiv de "Viaţa românească:, "Gândirea", "Rampa". Apare volumul Teatrul, ediţie bibliofilă. În 1946, romanul Elevul Dima dintr-a şaptea, frescă a adolescenţei din literatura noastră, alături de Medelenii lui Ionel Teodoreanu, îl aduce pe autor din nou în atenţia cititorilor. În anul 1961 Editura militară îi publică romanul Se revarsă apele, cu subtitlul "Cronică împletită dintr-o seamă de povestiri despre oameni şi fapte întămplate în cei dintâi ani ai veacului nostru şi despre răscoalele ţăranilor din acea vreme".
În 1967 Mihail Drumeş devine membru al Uniunii Scriitorilor şi pensionar al acesteia. 1969, povestirea istorică Iancu Jianu apare, în foileton, în ziarul "Oltul" din Slatina. 1972, îi apare în Editura Ion Creangă volumul Edison, reluat un an mai târziu cu titlul Mari invenţii. Povestiri adevărate, ed. a II-a, 1977, semnată cu pseudonimul Barbu Apelevianu. În 1974 Editura Albatros îi publică
Fiul lui Vasilie Dimitrie (devenit Dumitrescu) şi al Despinei (n. Gero). Familia sa, la origine aromână, se stabileşte în Oltenia.
Liceul l-a urmat la Caracal şi Craiova, bacalaureatul l-a obţinut în 1925. Urmează Facultatea de litere şi filozofie a Universităţii din Bucureşti, absolvită în 1928. O vreme funcţionează ca profesor de liceu, va trece mai apoi în învăţământul superior.
Debut la revista Flamura în 1922, debut editorial cu volumul de nuvele şi schiţe Capcana in 1927. Între anii 1922 şi 1924 Teatrul Naţional din Craiova îi înscrie în repertoriu piesa Rămăşagul, dar nu vede lumina rampei. Este cronicar dramatic la ziarul Rampa din Bucureşti pentru Teatrul Naţional din Craiova. În 1925 susţine bacalaureatul la Colegiul Carol I din Craiova, unde a urmat ultimele două clase după ce întrerupsese studiile din cauza stagiului militar şi a războiului. Între anii 1924 şi 1928 este student la Facultatea de Filosofie şi Litere a Universităţii din Bucureşti. În anul 1927 devine membru al Societăţii Scriitorilor Români, ulterior şi al Societăţii Autorilor Dramatici. Mai înainte publicase prima sa carte de proză, Capcana. Nuvele şi schiţe, primită bine de critica literară. În 1930 publică, în foileton, în ziarul Dimineaţa, primul său roman, Sfântul Părere, apărut în acelaşi an şi la Editura Cartea românească. În 1932 tipăreşte, la invitaţia lui Nicolae Iorga, în cadrul Editurii Datina românească din Vălenii de Munte, prima sa piesă, Ioana d'Arc, înscrisă mai târziu în repertoriul Naţionalului clujean. În anul 1936 apare, în Editura Vremea, romanul Invitaţia la vals, care înregistrează, de-a lungul timpului, 35 de ediţii, obţinând un record unic în materie de tiraj.
Autorul devine unul dintre cei mai citiţi scriitori din perioada interbelică. În anul 1938 apare romanul Scrisoarea de dragoste în colecţia Universul literar al ziarului Universul. Autorul reia tema nuvelei Capcana, pe care o amplifică, dându-i şi unele sensuri sociale, încât se poate spune că romanul dezbate tema carierismului. 1940, piesa Năluca este publicată în colecţia "Universul literar", împreună cu volumul Trei comedii: Şcoala nevestelor, Calul de curse, Liniştea soţului - difuzate anterior şi de Radio Bucureşti. În 1941, O crimă pasională, care fusese interzisă din repertoriul Naţionalului clujean în 1935, după a doua reprezentaţie, caz unic în perioada interbelică, vede lumina tiparului în aceeaşi colecţie a "Universului literar", cu o prezentare de Teodor Scarlat.În 1942, romanul Sfântul Părere, publicat În 1930, în foileton, în coloanele cotidianului "Dimineaţa" şi imediat î Ed. Cartea românească, reapare cu titlul schimbat în Cazul Magheru, în Ed. Bucur Ciobanul şi este recenzat pozitiv de "Viaţa românească:, "Gândirea", "Rampa". Apare volumul Teatrul, ediţie bibliofilă. În 1946, romanul Elevul Dima dintr-a şaptea, frescă a adolescenţei din literatura noastră, alături de Medelenii lui Ionel Teodoreanu, îl aduce pe autor din nou în atenţia cititorilor. În anul 1961 Editura militară îi publică romanul Se revarsă apele, cu subtitlul "Cronică împletită dintr-o seamă de povestiri despre oameni şi fapte întămplate în cei dintâi ani ai veacului nostru şi despre răscoalele ţăranilor din acea vreme".
În 1967 Mihail Drumeş devine membru al Uniunii Scriitorilor şi pensionar al acesteia. 1969, povestirea istorică Iancu Jianu apare, în foileton, în ziarul "Oltul" din Slatina. 1972, îi apare în Editura Ion Creangă volumul Edison, reluat un an mai târziu cu titlul Mari invenţii. Povestiri adevărate, ed. a II-a, 1977, semnată cu pseudonimul Barbu Apelevianu. În 1974 Editura Albatros îi publică
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 455 reviews
December 8, 2022
Pentru mine e cel mai bun roman de dragoste socio-psihologic citit de mine până acuma. Îl citisem prima dată în școală, să fi fost prin clasa a 9 - a. Recitindu-l zilele astea, fiind atentă la cu totul alte detalii, m-a impresionat foarte mult.
Până unde poate duce mândria, orgoliul dus la extreme, înfruntarea dintre ele, lipsa de comunicare, și prejudecățile unui om.
Romanul impresionează și instruiește. Îndeamnă la meditație și cunoaștere de sine. Nicidecum la lupta pentru supremație și dominație, ci asociere umană. Că altfel, s-a văzut destul de lesne, problemele apărute dintre cei doi orgolioși duc la primejdii păgubitoare.
Tudor și Mihaela, pe de o parte și în afara mândriei și orgoliului lor dezmierdându-se Dor și Aimee, sunt doi tineri care se iubesc, dar care nu știu sau nu pot să-și arate iubirea, să o pună în valoare.
Tineri cu mari posibilități sufletești și intelectuale, dar al căror orgoliu și prejudecăți îi zdrobesc. Se duc la perzanie. Jertfesc tocmai ceea ce este mai de preț: dragostea.
Pe parcursul romanului așa și-mi venea să-l bocănesc pe Tudor, de foarte multe ori. Nu-și putea ierta nicio slăbiciune, de niciun fel. Doamne ferește cât amor propriu în omul ăsta.
Aflat în fața dispariției Mihaelei, s-a trezit nu atât vinovat direct de sfârșitul ei, cât un sinucigaș fără voie pentru că și-a suprimat o parte din ființa sa, a rămas în fața unui vid sufletesc iremediabil. Spiritualicește, Tudor, este un om terminat.
O poveste despre imposibilitatea de a păstra iubirea și de a-i sacrifica orgoliul.
O carte pentru toate timpurile și vârstele.
Până unde poate duce mândria, orgoliul dus la extreme, înfruntarea dintre ele, lipsa de comunicare, și prejudecățile unui om.
Romanul impresionează și instruiește. Îndeamnă la meditație și cunoaștere de sine. Nicidecum la lupta pentru supremație și dominație, ci asociere umană. Că altfel, s-a văzut destul de lesne, problemele apărute dintre cei doi orgolioși duc la primejdii păgubitoare.
Tudor și Mihaela, pe de o parte și în afara mândriei și orgoliului lor dezmierdându-se Dor și Aimee, sunt doi tineri care se iubesc, dar care nu știu sau nu pot să-și arate iubirea, să o pună în valoare.
Tineri cu mari posibilități sufletești și intelectuale, dar al căror orgoliu și prejudecăți îi zdrobesc. Se duc la perzanie. Jertfesc tocmai ceea ce este mai de preț: dragostea.
Pe parcursul romanului așa și-mi venea să-l bocănesc pe Tudor, de foarte multe ori. Nu-și putea ierta nicio slăbiciune, de niciun fel. Doamne ferește cât amor propriu în omul ăsta.
Aflat în fața dispariției Mihaelei, s-a trezit nu atât vinovat direct de sfârșitul ei, cât un sinucigaș fără voie pentru că și-a suprimat o parte din ființa sa, a rămas în fața unui vid sufletesc iremediabil. Spiritualicește, Tudor, este un om terminat.
O poveste despre imposibilitatea de a păstra iubirea și de a-i sacrifica orgoliul.
O carte pentru toate timpurile și vârstele.
August 1, 2011
A fost frumoasă povestea, mi-a adus lacrimi. Modul de a povesti al lui Drumeş emoţionează şi chiar dacă unele întamplări şi situaţii au fost ... tipice, întâlnite în literatură, felul de a nara şi de a expune sentimentele îl face unic.
Unele citate pe care a trebuit să le notez:
"Nu sorbi prea însetat din fericire, căci fericirea e insaţiabilă ca apa sărată a naufragiatului:cu cât bei, cu atât îţi creşte setea."
"Numai dragostea şi creaţia fac viaţa vrednică de a fi trăită şi, totodată, de a fi părăsită fără regret."
"Aveam nevoie de...o odihnă pe care nu ţi-o dă altcineva decât moartea. Căci de atâtea ori viaţa e mult mai grea decât moartea."
Unele citate pe care a trebuit să le notez:
"Nu sorbi prea însetat din fericire, căci fericirea e insaţiabilă ca apa sărată a naufragiatului:cu cât bei, cu atât îţi creşte setea."
"Numai dragostea şi creaţia fac viaţa vrednică de a fi trăită şi, totodată, de a fi părăsită fără regret."
"Aveam nevoie de...o odihnă pe care nu ţi-o dă altcineva decât moartea. Căci de atâtea ori viaţa e mult mai grea decât moartea."
September 16, 2023
Sfâșietor de frumoasă e această carte
“Oricum - era de preferat iadul cu o femeie deşteaptă decât paradisul cu una proastă.”
“Mi se pare că te văd în toate femeile şi nu te aflu în nici una.”
“Iubirile mari sînt tocmai acelea de care te îndoieşti mai mult.”
“Vreau să-ţi intru în sânge, pricepi?”
“Oricum - era de preferat iadul cu o femeie deşteaptă decât paradisul cu una proastă.”
“Mi se pare că te văd în toate femeile şi nu te aflu în nici una.”
“Iubirile mari sînt tocmai acelea de care te îndoieşti mai mult.”
“Vreau să-ţi intru în sânge, pricepi?”
August 18, 2019
"E parca un facut sa nu ne dam seama de valoarea unei fiinte sau a unui lucru decat dupa ce-l pierdem."
"Numai dragostea si creatia fac viata vrednica de a fi traita si, totodata, de a fi parasita cu regret."
"una dintre cele mai rafinate si crude razbunari pe care le poate nascoci o minte omeneasca."
"Numai dragostea si creatia fac viata vrednica de a fi traita si, totodata, de a fi parasita cu regret."
"una dintre cele mai rafinate si crude razbunari pe care le poate nascoci o minte omeneasca."
October 24, 2021
Sunt sigură că la vremea ei, prin comparație cu ce se găsea pe piață atunci, cartea asta a fost o capodoperă. Citind-o în anul 2021, mi se pare că autorul a creat un personaj masculin total lipsit de maturitate și chiar de rațiune, când vine vorba de faptele sale. Este ceea ce aș cataloga drept o dragoste bolnavă a acelor vremuri. Asta nu e nici pe departe iubirea aceea autentică despre care mulți spun că nu mai există în prezent. Păi foarte bine dacă nu există așa ceva în prezent! Să iubești pe cineva, dar totodată să îți dorești cu orice preț să îl distrugi? Hmm...
Nu mai spun că mi-aș fi dat seama că e scrisă de un autor român de la un kilometru distanță. Majoritatea autorilor români au această obsesie de a ascunde niște metafore în operele lor. E musai ca cititorul să își pună întrebarea: "Ce a vrut să spună autorul?". Aici metafora ia chipul ambiției prostești pe care o ai ca să construiești ceva doar pentru că altcineva ți-a spus că nu vei reuși niciodată. Și faci chiar mai mult de atât, încât să îi poți spune la final "uite ce șmecher sunt, așa-i că ți-e ciudă?"
Măcar este o dramă, nu o siropoasă poveste de dragoste. Pentru asta am acordat cele 3⭐.
Nu mai spun că mi-aș fi dat seama că e scrisă de un autor român de la un kilometru distanță. Majoritatea autorilor români au această obsesie de a ascunde niște metafore în operele lor. E musai ca cititorul să își pună întrebarea: "Ce a vrut să spună autorul?". Aici metafora ia chipul ambiției prostești pe care o ai ca să construiești ceva doar pentru că altcineva ți-a spus că nu vei reuși niciodată. Și faci chiar mai mult de atât, încât să îi poți spune la final "uite ce șmecher sunt, așa-i că ți-e ciudă?"
Măcar este o dramă, nu o siropoasă poveste de dragoste. Pentru asta am acordat cele 3⭐.
August 10, 2019
INTRODUCERE
O carte al cărei final îl cunoaștem de la primele rânduri. Întrebarea care rămâne este, însă: cum s-a ajuns în acel punct?
Povestea de dragoste dintre Micaela și Tudor este una dramatică, însă nu nemaiauzită. Ce a făcut-o așa de interesantă pentru mine sunt chiar cugetările protagonistului și felul în care ajunge să-și analizeze propriile acțiuni la final, realizând că el este responsabil pentru tot.
Prima mea impresie despre acest roman, pe care mi-am păstrat-o de la început până la sfârșit, e faptul că pare a fi o versiune mult mai bine scrisă după "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război", publicată cu doar șase ani înaintea acesteia.
ACȚIUNE
Micaela și Tudor fac cunoștință unul cu altul în timpul unui vals, de unde și titlul romanului. Tudor este genul cuceritor, plin de orgoliu, care a avut multe femei până acel punct însă le-a părăsit pe toate chiar când iubirea era mai mare. Pe Micaela o reîntâlnește însă când aceasta se mută cu chirie lângă el și astfel începe jocul seducției, cu scopul de a o aduce în același punct ca și pe celelalte femei cucerite. Intriga este marcată de faptul că Micaela suferă și ea de același orgoliu și nu îi cade în plasă pe cât de repede s-ar fi așteptat. Acest joc dintre ei continuă într-un fel până la sfârșitul romanului, chiar dacă între timp au loc tot felul de schimbări: a funcției, a reședinței și chiar a numelui. Deși este lesne de înțeles că între cei doi ajunge să se înfiripe o mare iubire, suspansul este creat de felul în care se va sfârși acest joc de orgolii. Cine biruiește pe cine și mai ales, cum? Oare cum ar fi fost dacă...
PERSONAJE
Din moment ce perspectiva romanului este subiectivă, sunt foarte multe lucruri de spus despre Tudor Petrican. El singur se tot autocaracterizează ca fiind plin de amor propriu și refuzând să se dea bătut până ce nu obține ceea ce vrea, călcând chiar pe cadavre dacă trebuie; un om care-și sapă singur groapa, după cum vom afla. Am găsit în carte o frază care l-ar putea descrie destul de bine:
"Îi doream să fie fericită, i-o spusesem pe toate căile, dar cine i-ar fi îngăduit să fie fericită cu altul? Pentru nimic în lume!"
Așadar, în Tudor se duce veșnic această luptă: dorința lui de răzbunare față de sine însuși, care a căzut în mrejele Micaelei, și dragostea sa sinceră pentru ea, care însă se manifestă cumva fără controlul său propriu. Gândurile și faptele sale sunt de cele mai multe ori chiar în contradictoriu, fiind foarte evident felul cum el încearcă să facă față situației în care se află prin mecanisme indirecte și nesănătoase. Tudor este introvertit, temător, afișând însă o cu totul altă imagine în fața societății din dorința de a-și apăra sensibilitatea. Fiind foarte inteligent, evoluția sa în carieră este uimitoare pe parcursul romanului, dar tot el își blamează la final această inteligență căci i-ar fi ghidat pașii într-o direcție greșită.
Micaela, pe de altă parte, este o ființă la fel de plină de viață dar și rezervată deopotrivă, având în comun cu Doru, cum îl numește ea, același tip de mândrie care nu-i permite să destăinuie prea mult din adevăratele ei sentimente. În aceeași măsură, faptele ei sunt limitate de teama de respingere, însă iubirea ei se manifestă mult mai slab decât cea a consortului - cel puțin la început. Din destăinuirea ei finală reiese însă adevărul gol-goluț, pe care nu ar fi avut curaj să i-l mărturisească în față lui Tudor, unde recunoaște că și-a înfrânat de multe ori pornirile interioare, când ar fi vrut de fapt ca totul să fie în regulă și pașnic între ei.
Ce unește aceste două personaje este felul lor aproape identic de a fi; cel mai mult mi-a plăcut întrebarea pe care și-a pus-o Tudor la final, și anume: ar fi putut el oare, dacă făcea alte alegeri dar rămânea el însuși, să ducă vreodată o viață de tipul "fără plăceri, ca s-o putem suporta"? Tind să cred că Micaela ar fi avut exact același răspuns, lucru care a făcut ca situația să evolueze în felul în care a făcut-o.
CONCLUZIE
Ultimul capitol a schimbat categoric lucrurile pentru mine, căci altfel, povestea de dragoste dintre cei doi mi s-ar fi părut mult prea familiară și des întâlnită, încât nu mai avea ce să mă surprindă la ea. Pentru mine, nu au existat prea multe elemente surprinzătoare; poate singurul ar fi distincția făcută de Tudor între inconștient și acțiunile sale, perspectiva mi s-a părut foarte potrivită pentru a explica propriile nedumeriri. M-a distrat și faptul că deși urmăream fiecare scenă cu scepticism, fiindcă m-am regăsit foarte mult în raționamentele protagonistului, tot continuam să citesc cu sete - fapt care parcă dovedește însuși principiul cărții: diferența dintre ce ne spunem și ceea ce facem de fapt. Poate dacă nu aș fi citit sau trăit vreodată lucrurile despre care a scris Mihail Drumeș în acest roman, aș fi fost mult mai impresionată de poveste în sine. Tudor este foarte bine conturat, nimic nu este scăpat din vedere, însă acțiunile lui fiind repetitive ca scop, ajungi să te plictisești de firea sa.
"Invitația la vals" este pur și simplu o carte despre orgoliul în dragoste, despre forța răzbunării și despre moartea sufletului.
Nu aș numi-o frumoasă nici în ruptul captului, căci în cel mai bun caz, tragediile întâmplate din accident pot fi romanțate astfel, pe când absolut tot ce se întâmplă în acest roman este făcut cu premeditare, nimic nu e lăsat la voia întâmplării. Doi tineri vor să își facă zile amare pentru că niciunul dintre ei nu crede că celălalt îl iubește suficient. Stările lor sufletești nu reușesc să se sincronizeze pentru prea mult timp și de aici provine drama. Categoric este interesant de urmărit acest proces, mai ales că m-am simțit cu musca pe căciulă pe tot parcursul său și cred că mi-a prins bine să realizez că proverbele "cine sapă groapă altuia cade singur în ea", "ochi pentru ochi și lumea va deveni oarbă" și "răzbunarea-i arma prostului" chiar se aplică mereu la fel. Nu-i chip de luptă când doi oameni care sunt practic unul și același, o personalitate dedublată, încearcă să-și demonstreze forța unul altuia. Se prea poate ca finalul să fi fost diferit, însă ținând cont de condițiile vremii și așa mai departe, sunt convinsă că au avut loc multe alte povești de dragoste asemănătoare în trecut.
Viețile a doi oameni se intersectează și apoi nu se mai dezleagă niciodată, pentru că unul dintre ei nu vrea să renunțe - într-un mod destul de bolnav. Cam așa ar putea fi rezumat romanul.
Pe scurt, mie mi-a plăcut destul de mult. Îl recomand celor care caută cu sete povești de dragoste pline de pasiune, cu finaluri nefericite.
O carte al cărei final îl cunoaștem de la primele rânduri. Întrebarea care rămâne este, însă: cum s-a ajuns în acel punct?
Povestea de dragoste dintre Micaela și Tudor este una dramatică, însă nu nemaiauzită. Ce a făcut-o așa de interesantă pentru mine sunt chiar cugetările protagonistului și felul în care ajunge să-și analizeze propriile acțiuni la final, realizând că el este responsabil pentru tot.
Prima mea impresie despre acest roman, pe care mi-am păstrat-o de la început până la sfârșit, e faptul că pare a fi o versiune mult mai bine scrisă după "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război", publicată cu doar șase ani înaintea acesteia.
ACȚIUNE
Micaela și Tudor fac cunoștință unul cu altul în timpul unui vals, de unde și titlul romanului. Tudor este genul cuceritor, plin de orgoliu, care a avut multe femei până acel punct însă le-a părăsit pe toate chiar când iubirea era mai mare. Pe Micaela o reîntâlnește însă când aceasta se mută cu chirie lângă el și astfel începe jocul seducției, cu scopul de a o aduce în același punct ca și pe celelalte femei cucerite. Intriga este marcată de faptul că Micaela suferă și ea de același orgoliu și nu îi cade în plasă pe cât de repede s-ar fi așteptat. Acest joc dintre ei continuă într-un fel până la sfârșitul romanului, chiar dacă între timp au loc tot felul de schimbări: a funcției, a reședinței și chiar a numelui. Deși este lesne de înțeles că între cei doi ajunge să se înfiripe o mare iubire, suspansul este creat de felul în care se va sfârși acest joc de orgolii. Cine biruiește pe cine și mai ales, cum? Oare cum ar fi fost dacă...
PERSONAJE
Din moment ce perspectiva romanului este subiectivă, sunt foarte multe lucruri de spus despre Tudor Petrican. El singur se tot autocaracterizează ca fiind plin de amor propriu și refuzând să se dea bătut până ce nu obține ceea ce vrea, călcând chiar pe cadavre dacă trebuie; un om care-și sapă singur groapa, după cum vom afla. Am găsit în carte o frază care l-ar putea descrie destul de bine:
"Îi doream să fie fericită, i-o spusesem pe toate căile, dar cine i-ar fi îngăduit să fie fericită cu altul? Pentru nimic în lume!"
Așadar, în Tudor se duce veșnic această luptă: dorința lui de răzbunare față de sine însuși, care a căzut în mrejele Micaelei, și dragostea sa sinceră pentru ea, care însă se manifestă cumva fără controlul său propriu. Gândurile și faptele sale sunt de cele mai multe ori chiar în contradictoriu, fiind foarte evident felul cum el încearcă să facă față situației în care se află prin mecanisme indirecte și nesănătoase. Tudor este introvertit, temător, afișând însă o cu totul altă imagine în fața societății din dorința de a-și apăra sensibilitatea. Fiind foarte inteligent, evoluția sa în carieră este uimitoare pe parcursul romanului, dar tot el își blamează la final această inteligență căci i-ar fi ghidat pașii într-o direcție greșită.
Micaela, pe de altă parte, este o ființă la fel de plină de viață dar și rezervată deopotrivă, având în comun cu Doru, cum îl numește ea, același tip de mândrie care nu-i permite să destăinuie prea mult din adevăratele ei sentimente. În aceeași măsură, faptele ei sunt limitate de teama de respingere, însă iubirea ei se manifestă mult mai slab decât cea a consortului - cel puțin la început. Din destăinuirea ei finală reiese însă adevărul gol-goluț, pe care nu ar fi avut curaj să i-l mărturisească în față lui Tudor, unde recunoaște că și-a înfrânat de multe ori pornirile interioare, când ar fi vrut de fapt ca totul să fie în regulă și pașnic între ei.
Ce unește aceste două personaje este felul lor aproape identic de a fi; cel mai mult mi-a plăcut întrebarea pe care și-a pus-o Tudor la final, și anume: ar fi putut el oare, dacă făcea alte alegeri dar rămânea el însuși, să ducă vreodată o viață de tipul "fără plăceri, ca s-o putem suporta"? Tind să cred că Micaela ar fi avut exact același răspuns, lucru care a făcut ca situația să evolueze în felul în care a făcut-o.
CONCLUZIE
Ultimul capitol a schimbat categoric lucrurile pentru mine, căci altfel, povestea de dragoste dintre cei doi mi s-ar fi părut mult prea familiară și des întâlnită, încât nu mai avea ce să mă surprindă la ea. Pentru mine, nu au existat prea multe elemente surprinzătoare; poate singurul ar fi distincția făcută de Tudor între inconștient și acțiunile sale, perspectiva mi s-a părut foarte potrivită pentru a explica propriile nedumeriri. M-a distrat și faptul că deși urmăream fiecare scenă cu scepticism, fiindcă m-am regăsit foarte mult în raționamentele protagonistului, tot continuam să citesc cu sete - fapt care parcă dovedește însuși principiul cărții: diferența dintre ce ne spunem și ceea ce facem de fapt. Poate dacă nu aș fi citit sau trăit vreodată lucrurile despre care a scris Mihail Drumeș în acest roman, aș fi fost mult mai impresionată de poveste în sine. Tudor este foarte bine conturat, nimic nu este scăpat din vedere, însă acțiunile lui fiind repetitive ca scop, ajungi să te plictisești de firea sa.
"Invitația la vals" este pur și simplu o carte despre orgoliul în dragoste, despre forța răzbunării și despre moartea sufletului.
Nu aș numi-o frumoasă nici în ruptul captului, căci în cel mai bun caz, tragediile întâmplate din accident pot fi romanțate astfel, pe când absolut tot ce se întâmplă în acest roman este făcut cu premeditare, nimic nu e lăsat la voia întâmplării. Doi tineri vor să își facă zile amare pentru că niciunul dintre ei nu crede că celălalt îl iubește suficient. Stările lor sufletești nu reușesc să se sincronizeze pentru prea mult timp și de aici provine drama. Categoric este interesant de urmărit acest proces, mai ales că m-am simțit cu musca pe căciulă pe tot parcursul său și cred că mi-a prins bine să realizez că proverbele "cine sapă groapă altuia cade singur în ea", "ochi pentru ochi și lumea va deveni oarbă" și "răzbunarea-i arma prostului" chiar se aplică mereu la fel. Nu-i chip de luptă când doi oameni care sunt practic unul și același, o personalitate dedublată, încearcă să-și demonstreze forța unul altuia. Se prea poate ca finalul să fi fost diferit, însă ținând cont de condițiile vremii și așa mai departe, sunt convinsă că au avut loc multe alte povești de dragoste asemănătoare în trecut.
Viețile a doi oameni se intersectează și apoi nu se mai dezleagă niciodată, pentru că unul dintre ei nu vrea să renunțe - într-un mod destul de bolnav. Cam așa ar putea fi rezumat romanul.
Pe scurt, mie mi-a plăcut destul de mult. Îl recomand celor care caută cu sete povești de dragoste pline de pasiune, cu finaluri nefericite.
February 5, 2012
Va trebui sa imi calc pe mandrie si sa declar ca DA, aceasta carte MI-A PLACUT. Poarta vina faptul ca e un roman de dragoste si faptul ca sunt fata. Da, da. Nu am putut ramane impasibila la avansurile lui Tudor Petricanu.. si nu am putut sa nu ma enervez la mandria Micaelei. A trebuit sa zambesc la amintirea pasarelei si sa ma cutremur la marturisirea protagonistei. Fiecare din ei a sacrificat mai mult decat aveau. Si apoi au trebuit sa plateasca cu ei insisi.
Roman de consum, nu voi nega, dar este o carte superba! Poate ca peste ani o voi considera altfel; acuma, insa..
Roman de consum, nu voi nega, dar este o carte superba! Poate ca peste ani o voi considera altfel; acuma, insa..
July 1, 2018
Pentru mine cele doo stele nu înseamnă că ”it was ok”, cum zice gudridț, da o steluță am dat doar unei cărți antisemite, deci asta nu e chiar așa. :) Adică e doar nu deosebit de spectaculos de bună, nu crecă are nimic cu evreii.
Probabil că dacă aș fi citit cartea asta prin adolescență, ar fi avut un alt impact asupra mea.
Acum mi s-a părut o mare frecție la piciorul de lemn, nu am rezonat deloc cu vocea întîi a lui Tudor, văd că Laura a citit cartea și mă așteptam din partea ei măcar la o minirecenzie de genul ”mori, măh, Tudore, de la pagina 20 încolo!”, cer scuze Laurei dacă nu așa a simțit ea vizavi de cartea asta. Cu Mihaela nici nu am făcut vreun efort să rezonez. Dar da, mi-ar plăcea să citesc o recenzie la cartea asta dintr-o perspectivă feministă, haha. Ce ar mai fi putut adăuga autorul, pentru a face cîrnațul și mai telenovelistic? Foarte simplu: ei de fapt erau frați! Oaaaa!
Acum, să nu neg unele chestii faine din carte, habar nu aveam cînd a fost scrisă, mi-a plăcut să regăsesc unele expresii care nu mai sînt cine știe ce actuale în limba română (și pardon că nu dau citate, da' totuși prea e freșă și lectura lui Jeni Acterian, ca să bag mîna în foc că o expresie nu s-a strecurat dintr-o carte în altă în memoria mea mhhh neatentă) ca a chema o mașină, a chema la telefon, a stopa o mașină (care azi ar fi un taxi) etc. Cartea se citește foarte ușor, da' nu știu dacă e un fel de ciclit sau cine știe ce roman de sentimente s-o fi vrut ea la vremea ei, io mi-am dat seama de la o bucată că nu o să mă leșineze așa cum poate mi-aș fi dorit (ce poate, eu îmi doresc ca o carte să îmi placă, asta înainte de-a o citi, pe parcurs mai vedem ce se mai întîmplă), măcar putem aprecia că autorul nu s-a lungit pe mult mai multe sute de pagini, cum cu siguranță ar fi putut să o facă. Acum mi-e foarte greu să spun dacă aș fi putut aprecia mai mult ”totul”, dacă acest ”totul” s-ar fi desfășurat sub mhhh bagheta altui mhhh dirijor, să zicem acuma Eliade, na, poftim, că doar n-o să-l chem pe Dostoiewski. Cu aceste dileme uriașe mă retrag să revăd niște episoade din Seinfeld, căci na.
PS Această pseudo recenzie nu a fost scrisă sub influența alcoolului, în caz că cineva ar fi fost înclinat să tragă așa o concluzie. Să nu ziceți că nu v-am zis. No, bun.
Probabil că dacă aș fi citit cartea asta prin adolescență, ar fi avut un alt impact asupra mea.
Acum mi s-a părut o mare frecție la piciorul de lemn, nu am rezonat deloc cu vocea întîi a lui Tudor, văd că Laura a citit cartea și mă așteptam din partea ei măcar la o minirecenzie de genul ”mori, măh, Tudore, de la pagina 20 încolo!”, cer scuze Laurei dacă nu așa a simțit ea vizavi de cartea asta. Cu Mihaela nici nu am făcut vreun efort să rezonez. Dar da, mi-ar plăcea să citesc o recenzie la cartea asta dintr-o perspectivă feministă, haha. Ce ar mai fi putut adăuga autorul, pentru a face cîrnațul și mai telenovelistic? Foarte simplu: ei de fapt erau frați! Oaaaa!
Acum, să nu neg unele chestii faine din carte, habar nu aveam cînd a fost scrisă, mi-a plăcut să regăsesc unele expresii care nu mai sînt cine știe ce actuale în limba română (și pardon că nu dau citate, da' totuși prea e freșă și lectura lui Jeni Acterian, ca să bag mîna în foc că o expresie nu s-a strecurat dintr-o carte în altă în memoria mea mhhh neatentă) ca a chema o mașină, a chema la telefon, a stopa o mașină (care azi ar fi un taxi) etc. Cartea se citește foarte ușor, da' nu știu dacă e un fel de ciclit sau cine știe ce roman de sentimente s-o fi vrut ea la vremea ei, io mi-am dat seama de la o bucată că nu o să mă leșineze așa cum poate mi-aș fi dorit (ce poate, eu îmi doresc ca o carte să îmi placă, asta înainte de-a o citi, pe parcurs mai vedem ce se mai întîmplă), măcar putem aprecia că autorul nu s-a lungit pe mult mai multe sute de pagini, cum cu siguranță ar fi putut să o facă. Acum mi-e foarte greu să spun dacă aș fi putut aprecia mai mult ”totul”, dacă acest ”totul” s-ar fi desfășurat sub mhhh bagheta altui mhhh dirijor, să zicem acuma Eliade, na, poftim, că doar n-o să-l chem pe Dostoiewski. Cu aceste dileme uriașe mă retrag să revăd niște episoade din Seinfeld, căci na.
PS Această pseudo recenzie nu a fost scrisă sub influența alcoolului, în caz că cineva ar fi fost înclinat să tragă așa o concluzie. Să nu ziceți că nu v-am zis. No, bun.
January 4, 2011
I read this book more then 20 years ago. I was in high-school and it was the kind of book that makes you fly in Heaven and sink into misery in the same time. I don't know if I would feel the same today. For sure, today I would look at it under a different light. I give it 5 stars for what I felt back then, when I was a high-school student and my world had a different shape then today...
March 1, 2021
S-au spus prea multe despre acest roman pentru a mai adăuga ceva, însă m-a tulburat. Mai ales scrisoarea ei.
March 13, 2023
"E de neînchipuit cum nu-și da seama femeia că dragostea nu-i decât drumul care duce la cucerire, după cum filosofia nu-i decât drumul până la aflarea adevărului. De aici încolo, se sfârșește lupta și urmează supunerea. S-a dus farmecul necunoscutului, necunoscutul devine pe zi ce trece tot mai cunoscut și dragostea sucomba roasă de repetiție, obișnuință, saturație."
Citatul de mai sus reflectă destul de clar subiectul acestei cărți. O poveste care merge pe schema clasică a psihologiei masculine. Dorință - luptă -cucerire - dezinteres.
Și totuși, m-a ținut cu sufletul la gură povestea lui Tudor /Dor și a lui Micaela/Aimee. Pe de altă parte m-a și enervat la culme atitudinea personajului masculin-orgoliu, orgoliu și iar orgoliu. Și ce e mai trist e că asta chiar se întâmplă în realitate.
Citatul de mai sus reflectă destul de clar subiectul acestei cărți. O poveste care merge pe schema clasică a psihologiei masculine. Dorință - luptă -cucerire - dezinteres.
Și totuși, m-a ținut cu sufletul la gură povestea lui Tudor /Dor și a lui Micaela/Aimee. Pe de altă parte m-a și enervat la culme atitudinea personajului masculin-orgoliu, orgoliu și iar orgoliu. Și ce e mai trist e că asta chiar se întâmplă în realitate.
December 5, 2020
Am sentimente contradictorii legate de acest roman de dragoste, publicat in perioada interbelica.
Tudor Petrican este un tanar absolvent de Drept, viitor avocat, obisnuit cu succese amoroase fara efort, si fara atașament emoțional .Totul se schimba insa, cand acesta o intalneste pe Micaela, o fata care ii rezista avansurilor si pe care contrariat, doreste sa o cucerească cu orice pret.
Astfel intre cei doi se naste o frumoasa poveste de iubire care insa din cauza orgoliului nemăsurat al celor doi protagoniști duce spre un deznodamant neasteptat.
Desi mi-a placut stilul autorului, nu am putut sa rezonez si nici sa inteleg actiuniile personajului principal masculin si motivațiile acestuia.
Tudor Petrican este un tanar absolvent de Drept, viitor avocat, obisnuit cu succese amoroase fara efort, si fara atașament emoțional .Totul se schimba insa, cand acesta o intalneste pe Micaela, o fata care ii rezista avansurilor si pe care contrariat, doreste sa o cucerească cu orice pret.
Astfel intre cei doi se naste o frumoasa poveste de iubire care insa din cauza orgoliului nemăsurat al celor doi protagoniști duce spre un deznodamant neasteptat.
Desi mi-a placut stilul autorului, nu am putut sa rezonez si nici sa inteleg actiuniile personajului principal masculin si motivațiile acestuia.
March 24, 2021
Am citit această carte în clasa a IX-a şi m-am temut că la a doua lectură o voi găsi lipsită de farmec, însă nu a fost cazul. Privind-o prin ochii unui adult, am realizat că relația toxică dintre Tudor şi Micaela era sortită unui final tragic din cauza că orgoliile copilăreşti şi lipsa de comunicare au biruit în fața dragostei.
Mi-au plăcut foarte mult pasajele de introspecție ale lui Tudor, care reflectează asupra faptelor sale şi realizează cât de mult a greşit, când însă este prea târziu...
Vă recomand cu drag acest roman, veți avea parte de o lectură răscolitoare pe parcursul căreia veți simți mereu parfumul Bucureştiului interbelic.
"Era de preferat iadul cu o femeie deşteaptă decât paradisul cu una proastă..."
"În orice caz natura umană este foarte complexă. Ceea ce n-admite ca o ființă să dispună de altă ființă mergând până acolo încât s-o suprime. Dragostea nu dă nimănui această prerogativă."
"Ce însemna oare ştiința dreptului, ce noimă aveau disciplinele filozofice şi toate celelalte ştiințe pe lângă marea ştiință a dragostei?"
Mi-au plăcut foarte mult pasajele de introspecție ale lui Tudor, care reflectează asupra faptelor sale şi realizează cât de mult a greşit, când însă este prea târziu...
Vă recomand cu drag acest roman, veți avea parte de o lectură răscolitoare pe parcursul căreia veți simți mereu parfumul Bucureştiului interbelic.
"Era de preferat iadul cu o femeie deşteaptă decât paradisul cu una proastă..."
"În orice caz natura umană este foarte complexă. Ceea ce n-admite ca o ființă să dispună de altă ființă mergând până acolo încât s-o suprime. Dragostea nu dă nimănui această prerogativă."
"Ce însemna oare ştiința dreptului, ce noimă aveau disciplinele filozofice şi toate celelalte ştiințe pe lângă marea ştiință a dragostei?"
February 7, 2017
O lectura interesanta, duioasa pe alocuri, dar presarata cu multe momente fortate (cum ar fi gasirea unei bancnote de 100 de lei si apoi castigarea unei mici averi la ruleta, pariind pe acelasi numar).
Personajul principal, Tudor Petricanu, nu a reusit sa-mi castige simpatia. Pe toata durata confesiunii sale nu stie sa-si accepte sentimentele si este prea ingaduitor cu firea lui exasperant de dificila. Am apreciat descrierile framantarilor lui interioare, incercarile de a intelege ce se intampla cu el si in jurul sau, gaseste insa prea tarziu explicatiile.
Mihaela ("dragostea mea") este jumatatea lui. La fel de mandra si dificila, cei doi isi fac viata un iad si totul se termina previzibil. Un personaj intens si inteligent dar care isi pierde pe parcurs sclipirea.
O poveste de dragoste aproape banala dar salvata de autenticitatea introspectiilor unui barbat auto-condamnat.
Cu ce am ramas? Cu dorinta de a fi locuit in acel Bucuresti carismatic si colorat.
Personajul principal, Tudor Petricanu, nu a reusit sa-mi castige simpatia. Pe toata durata confesiunii sale nu stie sa-si accepte sentimentele si este prea ingaduitor cu firea lui exasperant de dificila. Am apreciat descrierile framantarilor lui interioare, incercarile de a intelege ce se intampla cu el si in jurul sau, gaseste insa prea tarziu explicatiile.
Mihaela ("dragostea mea") este jumatatea lui. La fel de mandra si dificila, cei doi isi fac viata un iad si totul se termina previzibil. Un personaj intens si inteligent dar care isi pierde pe parcurs sclipirea.
O poveste de dragoste aproape banala dar salvata de autenticitatea introspectiilor unui barbat auto-condamnat.
Cu ce am ramas? Cu dorinta de a fi locuit in acel Bucuresti carismatic si colorat.
January 6, 2020
Pur și simplu extraordinară. De la prima pagină mi-am administrat-o intravenos pentru o percepere mai intensă. Am savurat cu o placere enormă fiecare cuvânt. Ador stilul excepțional în care Drumeș a scris acest roman.
Chiar dacă e o poveste de dragoste simpla și banală, dar fiecare cititor o va înțelege în felul său prin prisma propriilor experiențe.
"Ceea ce atrăgea în primul rând atenția erau ochii ei mari și luminoși, atât de luminoși cum nu mai văzusem altiisi nici n-aveam să mai văd. Păreau neverosimil de strălucitori, ca doi mici luceferi așezați sub bolta frunții".
"Nu sorbi prea însetat din fericire, căci fericirea e insaţiabilă ca apa sărată a naufragiatului: cu cât bei, cu atât îţi creşte setea".
"Întotdeauna îndrăgostiţii au o lumină ciudată pe faţa lor, care-i deosebeşte pe unul dintr-o mie de oameni".
Chiar dacă e o poveste de dragoste simpla și banală, dar fiecare cititor o va înțelege în felul său prin prisma propriilor experiențe.
"Ceea ce atrăgea în primul rând atenția erau ochii ei mari și luminoși, atât de luminoși cum nu mai văzusem altiisi nici n-aveam să mai văd. Păreau neverosimil de strălucitori, ca doi mici luceferi așezați sub bolta frunții".
"Nu sorbi prea însetat din fericire, căci fericirea e insaţiabilă ca apa sărată a naufragiatului: cu cât bei, cu atât îţi creşte setea".
"Întotdeauna îndrăgostiţii au o lumină ciudată pe faţa lor, care-i deosebeşte pe unul dintr-o mie de oameni".
November 20, 2021
O carte al cărei deznodământ ni se face cunoscut încă de la primele rânduri. Totuși, întrebarea la care nu avem încă un răspuns este: cum s-a ajuns în acel punct?
Roman subiectiv, „Invitația la vals” prezintă povestea de dragoste a doi tineri. Tudor Petrican, naratorul-personaj al romanului, în viziunea unora, este un băiat inteligent, un elev conștiincios care se documentează mereu, dar mulți nu știu că băiatul duce o viață dublă; seara este amant, iar ziua este un elev model. Acest stil de viață a început din clasa a VII-a, când toate fetele și femeile îi cedau de la întâia privire, și cu toate că ele se atașau de Tudor, el le abandona fix atunci când iubirea dintre ei se afla la apogeu. Băiatul avea parte de relații trupești cu femei mult mai în vârstă decât el, profitând de beneficiile oferite de fiecare dintre acestea. Chiar și la orele de curs, dominat de un orgoliu de nestăvilit, acesta dorea să se impună cu orice preț. Astfel, nemaiținând cont de mijloace, ajungea chiar să-și umilească profesorii pentru a obține această apreciere din partea colegilor, hrănindu-și prin prisma laudelor acestora, amorul propriu.
După terminarea liceului, acesta se înscrie la Facultatea de Drept din București, continuând același stil de viață, alături de noii săi prieteni. Viața tânărului ia însă o întorsătură neașteptată, când o întâlnește pe Micaela. Obișnuit ca fetele să îi cadă la picioare, rezistența și indiferența Micaelei la farmecele sale îi rănesc profund orgoliul, astfel că își propune să o cucerească pe fată cu orice preț. După numeroase încercări, Micaela cade în cele din urmă în mrejele sale. Cei doi încep o relație amoroasă, însă ce niciunul dintre ei nu bănuiește este tragismul ce avea să urmeze, legătura dintre cei doi sfârșindu-se prin mutilarea propriilor lor suflete.
Dacă ar trebui să „disecăm” fiecare personaj în parte, aș începe cu protagonistul nostru, Tudor. Petrican, cum ne dăm seama încă de la începutul romanului, este tipul intelectualului lucid. Prin prisma lucidității sale el își construiește pas cu pas propria prăbușire, crezând că inteligența îl ajută să se elibereze de - așa cum spunea și Mihail Ilovici – „resorturile fizice și morale pe care le conține dragostea”. Ambiția masculinității face din Petrican un erou calculat, vanitos, mândru, adică un erou cu toate defectele care l-ar putea face antipatic și dezgustător, dar cu toate acestea au existat unele momente când mi-a fost chiar simpatic aș putea spune. Predominarea senzațiilor carnale și disprețuirea procesului sufletesc în iubire îl conduc spre dezvoltarea unei indiferențe în dragoste. Ba mai mult, începe să simtă o plăcere mai puțin sadică și mai mult vanitoasă când femeia care îl iubea și de care el se descotorosea brusc, se întorcea umilă în fața lui, cerându-i împăcarea. Atunci, cu o superioritate greu de descris, o părăsea parcă, cu și mai multă liniște sufletească decât înainte.
„Pornisem, așadar, pe lume având centrul ființei, ca trăsătură dominantă, un orgoliu nesăbuit, chiar cinic. Voiam să cuceresc, să îngenunchez viața, să fiu pretutindeni în frunte, fie în societate, fie în dragoste, călcând fără scrupule peste învinși, zdrobind obstacolele care-mi stăteau în cale, subordonând universul persoanei mele, pentru a-mi asigura fericirea.”
Relația pe care o are cu Micaela îmsă, reușește să îi schimbe percepția asupra iubirii. Pentru el, Micaela, reprezenta o provocare, fascinându-l de-a dreptul. Aceasta era o femeie extrem de inteligentă, cultă, demnă și cu o mândrie de neclintit (în privința mândriei, putem spune că cele două personaje se asemuiesc ca două picături de apă), și ceea ce consider că îl atrăgea cel mai tare pe Tudor la ea era imprevizibilitatea de care aceasta dăduse dovadă în repetate rânduri. Dacă în cazul celorlalte cuceriri ale sale, Petrican reușea să calculeze fiecare pas, în așa fel încât putea să domine situația, în cazul Micaelei, planurile îi erau tot timpul date peste cap, datorită personalității puternice a fetei, acest lucru înebunindu-l de-a dreptul.
Deși voia să procedeze cu aceasta în același fel cum o făcuse și cu celelalte dinaintea ei, Tudor a uitat să ia în calcul factorul pe care îl reprezintă iubirea, astfel că în ciuda împotrivirii sale de a-și admite sentimentele, acesta se îndrăgostește cu adevărat de Micaela.
„Îi respiram mireasma (numai a ei) și-mi plăcea că nu semăna cu a niciunei fete de pe pământ. Delirul voluptății care atrage se consumase, e adevărat, dar de ce nu venea dezgustul care respinge? Ce s-a întâmplat cu legea firii menită să țină echilibrul între sexe? De ce o sorbeam și acum pe Micaela, tot nesătul de ea, ca de o ființă care nu mai sosește și pleacă mereu? Nu cumva dragostea sfărâmase acel echilibru sănătos și ne cufunda în nebunie?”
Pentru un timp, relația celor doi merge perfect, îndrăgostiții aflându-se într-o continuă stare de reverie. Dar după cum bine știm, după fiecare urcuș urmează și un coborâș, iar în cazul lor a fost unul de impact din care nu și-au mai putut reveni. Tudor, deși o iubea pe fată, condus de un impuls pe care nici el nu și-l putea explica, se desparte din senin de Micaela printr-o scrisoare, fără a-i oferi o explicație, cum făcuse și cu altele de atâtea ori înainte. Aceasta, spre uimirea sa, nu vine la el în genunchi să îi ceară împăcarea. După ceva timp de când nu a mai auzit nimic de la fată, acesta își dă seama că o iubește cu adevărat, dar este prea târziu, răul făcut nu mai poate fi remediat și el este conștient de acest lucru, dar totuși nu se lasă bătut și speră că există o șansă de împăcare, astfel ca pleacă în căutarea acesteia.
„Cine ar putea să-mi smulgă rădăcinile ei crescute până în adâncurile mele cele mai insondabile? Iubirile mari sunt tocmai acelea de care te îndoiești mai mult.”
Deși mai sunt multe de povestit, eu prefer să mă opresc aici, dar vă asigur că povestea celor doi continuă cu și mai multe întorsături de situație decât în părțile anterioare.
„Invitația la vals”, așa cum spunea și Florea Firan „are acordurile ei fine, sensibile, muzicalitate interioară şi rezonanță intimă cu eternul omenesc, cu frământările subconștientului şi poate de aceea, mărturisită sau nu, trecerea ei în conștiința cititorului prin atingerea delicată a emoționalului este adevăratul succes al acestei povești de iubire cu valoare cinematografică.” E un roman care te va ține cu sufletul la gură și în același timp te va face să suferi odată cu personajele. Recomand această carte oricui fără ezitare, deoarece consider că oricine ar trebui să o citească măcar o dată în viață.
Roman subiectiv, „Invitația la vals” prezintă povestea de dragoste a doi tineri. Tudor Petrican, naratorul-personaj al romanului, în viziunea unora, este un băiat inteligent, un elev conștiincios care se documentează mereu, dar mulți nu știu că băiatul duce o viață dublă; seara este amant, iar ziua este un elev model. Acest stil de viață a început din clasa a VII-a, când toate fetele și femeile îi cedau de la întâia privire, și cu toate că ele se atașau de Tudor, el le abandona fix atunci când iubirea dintre ei se afla la apogeu. Băiatul avea parte de relații trupești cu femei mult mai în vârstă decât el, profitând de beneficiile oferite de fiecare dintre acestea. Chiar și la orele de curs, dominat de un orgoliu de nestăvilit, acesta dorea să se impună cu orice preț. Astfel, nemaiținând cont de mijloace, ajungea chiar să-și umilească profesorii pentru a obține această apreciere din partea colegilor, hrănindu-și prin prisma laudelor acestora, amorul propriu.
După terminarea liceului, acesta se înscrie la Facultatea de Drept din București, continuând același stil de viață, alături de noii săi prieteni. Viața tânărului ia însă o întorsătură neașteptată, când o întâlnește pe Micaela. Obișnuit ca fetele să îi cadă la picioare, rezistența și indiferența Micaelei la farmecele sale îi rănesc profund orgoliul, astfel că își propune să o cucerească pe fată cu orice preț. După numeroase încercări, Micaela cade în cele din urmă în mrejele sale. Cei doi încep o relație amoroasă, însă ce niciunul dintre ei nu bănuiește este tragismul ce avea să urmeze, legătura dintre cei doi sfârșindu-se prin mutilarea propriilor lor suflete.
Dacă ar trebui să „disecăm” fiecare personaj în parte, aș începe cu protagonistul nostru, Tudor. Petrican, cum ne dăm seama încă de la începutul romanului, este tipul intelectualului lucid. Prin prisma lucidității sale el își construiește pas cu pas propria prăbușire, crezând că inteligența îl ajută să se elibereze de - așa cum spunea și Mihail Ilovici – „resorturile fizice și morale pe care le conține dragostea”. Ambiția masculinității face din Petrican un erou calculat, vanitos, mândru, adică un erou cu toate defectele care l-ar putea face antipatic și dezgustător, dar cu toate acestea au existat unele momente când mi-a fost chiar simpatic aș putea spune. Predominarea senzațiilor carnale și disprețuirea procesului sufletesc în iubire îl conduc spre dezvoltarea unei indiferențe în dragoste. Ba mai mult, începe să simtă o plăcere mai puțin sadică și mai mult vanitoasă când femeia care îl iubea și de care el se descotorosea brusc, se întorcea umilă în fața lui, cerându-i împăcarea. Atunci, cu o superioritate greu de descris, o părăsea parcă, cu și mai multă liniște sufletească decât înainte.
„Pornisem, așadar, pe lume având centrul ființei, ca trăsătură dominantă, un orgoliu nesăbuit, chiar cinic. Voiam să cuceresc, să îngenunchez viața, să fiu pretutindeni în frunte, fie în societate, fie în dragoste, călcând fără scrupule peste învinși, zdrobind obstacolele care-mi stăteau în cale, subordonând universul persoanei mele, pentru a-mi asigura fericirea.”
Relația pe care o are cu Micaela îmsă, reușește să îi schimbe percepția asupra iubirii. Pentru el, Micaela, reprezenta o provocare, fascinându-l de-a dreptul. Aceasta era o femeie extrem de inteligentă, cultă, demnă și cu o mândrie de neclintit (în privința mândriei, putem spune că cele două personaje se asemuiesc ca două picături de apă), și ceea ce consider că îl atrăgea cel mai tare pe Tudor la ea era imprevizibilitatea de care aceasta dăduse dovadă în repetate rânduri. Dacă în cazul celorlalte cuceriri ale sale, Petrican reușea să calculeze fiecare pas, în așa fel încât putea să domine situația, în cazul Micaelei, planurile îi erau tot timpul date peste cap, datorită personalității puternice a fetei, acest lucru înebunindu-l de-a dreptul.
Deși voia să procedeze cu aceasta în același fel cum o făcuse și cu celelalte dinaintea ei, Tudor a uitat să ia în calcul factorul pe care îl reprezintă iubirea, astfel că în ciuda împotrivirii sale de a-și admite sentimentele, acesta se îndrăgostește cu adevărat de Micaela.
„Îi respiram mireasma (numai a ei) și-mi plăcea că nu semăna cu a niciunei fete de pe pământ. Delirul voluptății care atrage se consumase, e adevărat, dar de ce nu venea dezgustul care respinge? Ce s-a întâmplat cu legea firii menită să țină echilibrul între sexe? De ce o sorbeam și acum pe Micaela, tot nesătul de ea, ca de o ființă care nu mai sosește și pleacă mereu? Nu cumva dragostea sfărâmase acel echilibru sănătos și ne cufunda în nebunie?”
Pentru un timp, relația celor doi merge perfect, îndrăgostiții aflându-se într-o continuă stare de reverie. Dar după cum bine știm, după fiecare urcuș urmează și un coborâș, iar în cazul lor a fost unul de impact din care nu și-au mai putut reveni. Tudor, deși o iubea pe fată, condus de un impuls pe care nici el nu și-l putea explica, se desparte din senin de Micaela printr-o scrisoare, fără a-i oferi o explicație, cum făcuse și cu altele de atâtea ori înainte. Aceasta, spre uimirea sa, nu vine la el în genunchi să îi ceară împăcarea. După ceva timp de când nu a mai auzit nimic de la fată, acesta își dă seama că o iubește cu adevărat, dar este prea târziu, răul făcut nu mai poate fi remediat și el este conștient de acest lucru, dar totuși nu se lasă bătut și speră că există o șansă de împăcare, astfel ca pleacă în căutarea acesteia.
„Cine ar putea să-mi smulgă rădăcinile ei crescute până în adâncurile mele cele mai insondabile? Iubirile mari sunt tocmai acelea de care te îndoiești mai mult.”
Deși mai sunt multe de povestit, eu prefer să mă opresc aici, dar vă asigur că povestea celor doi continuă cu și mai multe întorsături de situație decât în părțile anterioare.
„Invitația la vals”, așa cum spunea și Florea Firan „are acordurile ei fine, sensibile, muzicalitate interioară şi rezonanță intimă cu eternul omenesc, cu frământările subconștientului şi poate de aceea, mărturisită sau nu, trecerea ei în conștiința cititorului prin atingerea delicată a emoționalului este adevăratul succes al acestei povești de iubire cu valoare cinematografică.” E un roman care te va ține cu sufletul la gură și în același timp te va face să suferi odată cu personajele. Recomand această carte oricui fără ezitare, deoarece consider că oricine ar trebui să o citească măcar o dată în viață.
November 29, 2021
O carte cu un stil aparte, special, care primește 4 stele datorită anumitor "defecte", din punctul meu de vedere. A fost o lectură foarte plăcută care m a stimulat sa nu ma opresc din citit. O poveste foarte interesantă plină de acțiune si multe sentimente, cu limbaj și expresii frumoase, modul de exprimare a autorului este nemaipomenit și m a căpătat cu totul,plină de citate deosebite, situații in care m am regăsit și mesaje/gânduri profunde de viață și iubire.Merită citită, nu te plictisește deloc, fiindcă autorul știe să păstreze suspansul și să te antreneze în a citi.
Povestea începe cu deznodământul care te provoacă sa citești ca să aflii din ce cauza s a ajuns in acel punct.Este o poveste de iubire, dar nu siropoasă, mai degrabă puternică și toxică din cauza caracterelor celor doi îndrăgostiți : el orgolios și obsedat de satisfacția amorului său, ignorând răul pe care îl face prin asta, se crede centru universului și face orice ca lui să i fie bine; ea mândră, încăpățânată, precaută și închisă în sine.Au trăit o iubire minunată,rară, dar când au început să intervină orgoliul, mândria și problemele, totul s a destrămat. Amintirile frumoase, fericirea si sentimelele dintre ei au devenit chinuitoare, tânjeau unul după altul dar orgoliul era mai puternic dec��t iubirea.Pe cât de frumos a fost, pe atât de dureros a devenit. Amândoi aveau probleme serioase, dar n au renunțat unul la altul, s au iubit de la distanță pana in ultimul ceas. Orgoliul i au orbit și i au provocat să facă multe greșeli, să se rănească unul pe altul cât de rău puteau pentru a se răzbuna. Iar în sfârșit , după atâtea experiențe teribile, au ajuns împreună pe vecie, personajul principal realizând că așa le era menit.
Pe de altă parte, lucrurile care nu mi au plăcut au fost : personajul principal, Tudor, nu mi a plăcut absolut deloc, caracterul și gândirea lui erau deranjante, doar câteva acțiuni si gânduri mi au plăcut în mod deosebit ; faptul ca este previzibilă, adică am intuit in timpul lecturii tot ce se va întâmpla in paginile următoare, asta poate fi și din vina mea, fiindcă am citit și văzut multe filme cu teme legate de iubire; câteva descrieri care nu și aveau rostul și niște acțiunii exagerate precum viața dubla a personajului principal. In rest, este o carte magnifică și unică care merită citită. E posibil să fie dură pentru anumiți cititori, deoarece transmite foarte multe sentimente și provoacă trăiri, de exemplu, la un moment dat era să plâng, dar da, este foarte frumoasă și o recomand cu plăcere! Timpul petrecut cu aceasta carte a fost un timp bine investit, am învățat lucruri noi, am experimentat trăiri,m a inspirat într-un mod bun, mi a atins sufletul și mintea.Lectură plăcută dragi cititori! Felicitări lui Mihail Drumeș pentru asemenea capodoperă! :)
Povestea începe cu deznodământul care te provoacă sa citești ca să aflii din ce cauza s a ajuns in acel punct.Este o poveste de iubire, dar nu siropoasă, mai degrabă puternică și toxică din cauza caracterelor celor doi îndrăgostiți : el orgolios și obsedat de satisfacția amorului său, ignorând răul pe care îl face prin asta, se crede centru universului și face orice ca lui să i fie bine; ea mândră, încăpățânată, precaută și închisă în sine.Au trăit o iubire minunată,rară, dar când au început să intervină orgoliul, mândria și problemele, totul s a destrămat. Amintirile frumoase, fericirea si sentimelele dintre ei au devenit chinuitoare, tânjeau unul după altul dar orgoliul era mai puternic dec��t iubirea.Pe cât de frumos a fost, pe atât de dureros a devenit. Amândoi aveau probleme serioase, dar n au renunțat unul la altul, s au iubit de la distanță pana in ultimul ceas. Orgoliul i au orbit și i au provocat să facă multe greșeli, să se rănească unul pe altul cât de rău puteau pentru a se răzbuna. Iar în sfârșit , după atâtea experiențe teribile, au ajuns împreună pe vecie, personajul principal realizând că așa le era menit.
Pe de altă parte, lucrurile care nu mi au plăcut au fost : personajul principal, Tudor, nu mi a plăcut absolut deloc, caracterul și gândirea lui erau deranjante, doar câteva acțiuni si gânduri mi au plăcut în mod deosebit ; faptul ca este previzibilă, adică am intuit in timpul lecturii tot ce se va întâmpla in paginile următoare, asta poate fi și din vina mea, fiindcă am citit și văzut multe filme cu teme legate de iubire; câteva descrieri care nu și aveau rostul și niște acțiunii exagerate precum viața dubla a personajului principal. In rest, este o carte magnifică și unică care merită citită. E posibil să fie dură pentru anumiți cititori, deoarece transmite foarte multe sentimente și provoacă trăiri, de exemplu, la un moment dat era să plâng, dar da, este foarte frumoasă și o recomand cu plăcere! Timpul petrecut cu aceasta carte a fost un timp bine investit, am învățat lucruri noi, am experimentat trăiri,m a inspirat într-un mod bun, mi a atins sufletul și mintea.Lectură plăcută dragi cititori! Felicitări lui Mihail Drumeș pentru asemenea capodoperă! :)
November 29, 2013
„Marile dureri nu dor la început. Sunt mari pentru că deschid o rană care nu se mai vindecă.”
September 14, 2015
„Era de preferat iadul cu o femeie deşteaptă, decît paradisul cu una proastă…”
March 5, 2022
În prima jumătate a cărții am crezut că Drumeș a asistat la povestea mea de dragoste. Mi-a plăcut extrem de mult faptul că am putut să relaționez atât de bine cu personajele. A doua jumătate a fost pur și simplu tulburătoare.
Stilul de scriere este spumos, a reușit să mă facă să nu las carte din mână( ținând cont că nu vorbim de o carte polițistă)
Dacă nu citiți romane de dragoste, vă rog să îi dați o șansă. Mi-a depășit toate așteptările ( care erau chiar multe). Recomand din tot sufletul!
Stilul de scriere este spumos, a reușit să mă facă să nu las carte din mână( ținând cont că nu vorbim de o carte polițistă)
Dacă nu citiți romane de dragoste, vă rog să îi dați o șansă. Mi-a depășit toate așteptările ( care erau chiar multe). Recomand din tot sufletul!
November 16, 2017
Recomand!
Câteva fragmente care m-au cucerit:
„Pe o femeie o cucereşti uşor, dar o păstrezi greu.”
„Era surîzătoare, fragedă şi radia atîta viaţă şi bucurie, încît un bolnav s-ar fi însănătoşit stînd numai în preajma ei. „
„Va să zică îi biruisem îndîrjirea, mi-o apropiasem din nou cu ajutorul lacrimilor tocmai cînd era cît pe-aci s-o pierd definitiv. Ceea ce nu făcuseră făgăduielile, stăruinţele, constrîngerile şi ameninţările, reuşiseră să facă lacrimile. Inima unei femei nu se topeşte chiar dacă ai arunca-o la cuptoarele soarelui, o lacrimă însă o înmoaie.”
„― ... îţi dai seama că mi-ai făcut o declaraţie de dragoste?
― Nu chiar o declaraţie, pentru că, în fond, nu te iubesc. Ţi-o spun foarte sincer.
― Mă refer la dragostea care are să vină mai tîrziu, dacă nu cumva se află pe drum.
― M-aş bucura să nu vină niciodată. E boală cu complicaţii de care mă lipsesc. Prefer să trăim sub steagul prieteniei...”
„Iubirea e nesăţioasă, de un egoism sălbatic, vrea să-i sacrifici tot fără a-i cere nimic în schimb, mulţumindu-te doar cu ceea ce-ţi oferă. Eu am rîvnit totul de la tine pentru că îţi dădusem totul. Oricum, ceva mai bun decît mine nu puteam să-ţi dau.„
„Pe cînd noi, femeile, cînd iubim, ne dăm integral mistuindu-ne în aşa fel încît nu ne rămîne decît umbra celor ce am fost. Iată de ce prăbuşirea noastră în lipsa coloanei vertebrale e aşa de catastrofală.”
Câteva fragmente care m-au cucerit:
„Pe o femeie o cucereşti uşor, dar o păstrezi greu.”
„Era surîzătoare, fragedă şi radia atîta viaţă şi bucurie, încît un bolnav s-ar fi însănătoşit stînd numai în preajma ei. „
„Va să zică îi biruisem îndîrjirea, mi-o apropiasem din nou cu ajutorul lacrimilor tocmai cînd era cît pe-aci s-o pierd definitiv. Ceea ce nu făcuseră făgăduielile, stăruinţele, constrîngerile şi ameninţările, reuşiseră să facă lacrimile. Inima unei femei nu se topeşte chiar dacă ai arunca-o la cuptoarele soarelui, o lacrimă însă o înmoaie.”
„― ... îţi dai seama că mi-ai făcut o declaraţie de dragoste?
― Nu chiar o declaraţie, pentru că, în fond, nu te iubesc. Ţi-o spun foarte sincer.
― Mă refer la dragostea care are să vină mai tîrziu, dacă nu cumva se află pe drum.
― M-aş bucura să nu vină niciodată. E boală cu complicaţii de care mă lipsesc. Prefer să trăim sub steagul prieteniei...”
„Iubirea e nesăţioasă, de un egoism sălbatic, vrea să-i sacrifici tot fără a-i cere nimic în schimb, mulţumindu-te doar cu ceea ce-ţi oferă. Eu am rîvnit totul de la tine pentru că îţi dădusem totul. Oricum, ceva mai bun decît mine nu puteam să-ţi dau.„
„Pe cînd noi, femeile, cînd iubim, ne dăm integral mistuindu-ne în aşa fel încît nu ne rămîne decît umbra celor ce am fost. Iată de ce prăbuşirea noastră în lipsa coloanei vertebrale e aşa de catastrofală.”
May 8, 2015
This is a rereading that was worth it. Honestly I wouldn't recommend this book the a high-school student (as I was when I first read it) because a lot of its subtleties will elude the inexperienced reader :)
In short, it's a book about what love should not be, yet it is, especially when a lot of pride and passion are in the middle.
5 stars because the protagonist is an evil megalomaniac who hides behind a mask of exaggerated kindness. What's more, he doesn't even know it. One could say that he is the real fifty shades of fucked-up.
In short, it's a book about what love should not be, yet it is, especially when a lot of pride and passion are in the middle.
5 stars because the protagonist is an evil megalomaniac who hides behind a mask of exaggerated kindness. What's more, he doesn't even know it. One could say that he is the real fifty shades of fucked-up.
October 19, 2016
Tudor mi-a fost antipatic și Mihaela e o proastă. Manipulare & manipulare. Stilul mi-a plăcut, deciziile personajelor mai puțin. Următoarea e De veghe în lanul de secară și sper să-mi placă mai mult.
February 14, 2021
Tudor și Micaela s-au iubit mult unul pe celălalt, dar s-au iubit mai aprig pe ei înșiși. Trec astfel la braț în neființă, nădăjduind că vor relua acolo pașii timizi de dans ce au urmat după Invitația la vals...
January 23, 2024
Nu cred ca o sa pot trece niciodată peste aceasta carte pentru ca a fost altceva.
Povestea Lui Tudor și a Mihaelei m a înduioșat de la început pana la sfârșit,trecând odată cu ei prin toate stările unei prime iubiri.
În aceasta carte putem vedea cele 2 fete ale iubirii,acelea fiind foarte bine structurate de către autor și încadrate în ambele firii ale personajelor principale.
Cartea m a făcut sa ma gândesc la doua posibilități,acelea fiind,dragostea te poate vindeca sau te poate distruge,nu exista o cale de mijloc.
În cazul nostru,dragostea i-a consumat și i-a distrus pe cei doi.
Povestea Lui Tudor și a Mihaelei m a înduioșat de la început pana la sfârșit,trecând odată cu ei prin toate stările unei prime iubiri.
În aceasta carte putem vedea cele 2 fete ale iubirii,acelea fiind foarte bine structurate de către autor și încadrate în ambele firii ale personajelor principale.
Cartea m a făcut sa ma gândesc la doua posibilități,acelea fiind,dragostea te poate vindeca sau te poate distruge,nu exista o cale de mijloc.
În cazul nostru,dragostea i-a consumat și i-a distrus pe cei doi.
September 26, 2021
Romanul-capodoperă al lui Mihail Drumeș, „Invitația la vals”, promovează o dramă într-o atmoasferă solară. Tinerețea impunea o tonalitate strălucitoare adecvată ei. Ritmul este alert, pasiunile evoluează până la incandescență, întâmplările și conduitele întotdeauna semnificative defășurărilor urmează, cu necesitate, un curs care nu permite alternative.
„Există unele fapte pe care dacă le dai în vileag suferă de pe urma lor, mai degrabă, victima decît agresorul.”
„Există unele fapte pe care dacă le dai în vileag suferă de pe urma lor, mai degrabă, victima decît agresorul.”
March 2, 2023
Cartea asta este nebunie totală.
Avem un protagonist "fățarnic", arogant, orgolios, egoist și tâmp, ca să nu zic altfel 😁. Asemenea e și "eroina" noastră. Îmi pare rău pentru intelectualii care vor zice: ,,N-ai înțeles cartea, te ghidezi după senimente" ;)) pe bune? 😂
Scuze să vă întrerup timpul intelectual, dar eu chiar m-am "prins" de mesajul "renumit" al cărții ăsteia.
Orgoliul și iar orgoliul, încăpățânarea aia care te bagă în mormânt și nu în sens figurat, ci la propriu.
Ce a fost romanul ăsta? Ce a fost? Da, sunt conștientă că e o carte veche, însă, conținutul ei îl găsești și în una contemporană pe care, unii, o fac cu ou și cu oțet. Pe "Invitația la vals" n-avem voie că e "bătrână". Hai, lasă-mă. Sunt atât de pornită împotriva ei și niciodată n-am fost atât de dură. Sorry, not sorry. 😁
Pe de altă parte, mi-au plăcut și unele fraze, nu pot să neg acest lucru, DAR altele mi s-au părut fără esență. Să spunem că avem și un "plot-twist", ala a fost interesănțel.
Scrisoarea de la sfârșit să îmi răpească simpatie sau vreo lacrimă? Nici gând, nici vorbă, n-ai cum.
Să nu mai zic de fraza minunată "femeile sunt niște cârnățărese....." Aștept pe cineva să-mi zică: ,,Nu pricepi taina acestor cuvinte". Aștept. 😃
Btw, unul de clasa a VII-a și una 30+? Nici nu vreau să mă gândesc;)
Să știți că înțeleg de ce "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" e în programă și nu "Invitația la vals".
Probabil că, dacă aș fi citit-o mai demult, mi-ar fi plăcut. Nu mă laud că am vreo câteva cărți la "dosar" 😂, dar după ce ai citit vreo câteva romane, știi ce urmărești într-o carte și ce nu.
Până la urmă, o recomand cu scopul de a vedea ce face orgoliul din om și prostia. Pe mine, totuși, nu m-a impresionat DELOC. Toxicitate next level. Mi s-a părut o nebunie totală, cum îmi place mie să zic.
Însă, gusturile nu se discută și e normal să avem păreri diferite. Totul e SUBIECTIV!
"Invitația ta la vals n-a fost decât actul de naștere al acelei iubiri negre care sfârșește cu moartea".
Avem un protagonist "fățarnic", arogant, orgolios, egoist și tâmp, ca să nu zic altfel 😁. Asemenea e și "eroina" noastră. Îmi pare rău pentru intelectualii care vor zice: ,,N-ai înțeles cartea, te ghidezi după senimente" ;)) pe bune? 😂
Scuze să vă întrerup timpul intelectual, dar eu chiar m-am "prins" de mesajul "renumit" al cărții ăsteia.
Orgoliul și iar orgoliul, încăpățânarea aia care te bagă în mormânt și nu în sens figurat, ci la propriu.
Ce a fost romanul ăsta? Ce a fost? Da, sunt conștientă că e o carte veche, însă, conținutul ei îl găsești și în una contemporană pe care, unii, o fac cu ou și cu oțet. Pe "Invitația la vals" n-avem voie că e "bătrână". Hai, lasă-mă. Sunt atât de pornită împotriva ei și niciodată n-am fost atât de dură. Sorry, not sorry. 😁
Pe de altă parte, mi-au plăcut și unele fraze, nu pot să neg acest lucru, DAR altele mi s-au părut fără esență. Să spunem că avem și un "plot-twist", ala a fost interesănțel.
Scrisoarea de la sfârșit să îmi răpească simpatie sau vreo lacrimă? Nici gând, nici vorbă, n-ai cum.
Să nu mai zic de fraza minunată "femeile sunt niște cârnățărese....." Aștept pe cineva să-mi zică: ,,Nu pricepi taina acestor cuvinte". Aștept. 😃
Btw, unul de clasa a VII-a și una 30+? Nici nu vreau să mă gândesc;)
Să știți că înțeleg de ce "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" e în programă și nu "Invitația la vals".
Probabil că, dacă aș fi citit-o mai demult, mi-ar fi plăcut. Nu mă laud că am vreo câteva cărți la "dosar" 😂, dar după ce ai citit vreo câteva romane, știi ce urmărești într-o carte și ce nu.
Până la urmă, o recomand cu scopul de a vedea ce face orgoliul din om și prostia. Pe mine, totuși, nu m-a impresionat DELOC. Toxicitate next level. Mi s-a părut o nebunie totală, cum îmi place mie să zic.
Însă, gusturile nu se discută și e normal să avem păreri diferite. Totul e SUBIECTIV!
"Invitația ta la vals n-a fost decât actul de naștere al acelei iubiri negre care sfârșește cu moartea".
July 23, 2021
Un roman despre o poveste de dragoste, dar nu un roman de dragoste.
Noroc că protagonistul ne spune din primele pagini că urmează să se sinucidă, iar eu nu am putut decât să fiu de acord cu decizia lui. Uneori ai nevoie de un spoiler ca să te bucuri de evenimentele poveștii, trebuie să știi că totul se termină cu bine ca să poți să scapi de suspans, să te relaxezi și să te simți bine. Tudor se sinucide la final! Excelent. Avem parte, deci, de un happy end (sfârșitul fericit e pentru cititor, nu pentru personaje).
Tudor e un tip manipulativ, extrem de preocupat de sine și de trăirile sale, și care face o obsesie pentru Micaela, cu care trăiește o poveste de dragoste extraordinară. Micaela contează prea puțin ca altceva decât obiect de cucerit și Tudor dă prea puține semne că ar cunoaște-o. În schimb, face gesturi magnifice, ca apoi să facă gesturi odioase, manipulând-o constant și fără scrupule.
Noroc că protagonistul ne spune din primele pagini că urmează să se sinucidă, iar eu nu am putut decât să fiu de acord cu decizia lui. Uneori ai nevoie de un spoiler ca să te bucuri de evenimentele poveștii, trebuie să știi că totul se termină cu bine ca să poți să scapi de suspans, să te relaxezi și să te simți bine. Tudor se sinucide la final! Excelent. Avem parte, deci, de un happy end (sfârșitul fericit e pentru cititor, nu pentru personaje).
Tudor e un tip manipulativ, extrem de preocupat de sine și de trăirile sale, și care face o obsesie pentru Micaela, cu care trăiește o poveste de dragoste extraordinară. Micaela contează prea puțin ca altceva decât obiect de cucerit și Tudor dă prea puține semne că ar cunoaște-o. În schimb, face gesturi magnifice, ca apoi să facă gesturi odioase, manipulând-o constant și fără scrupule.
September 16, 2020
Nu m-am gandit ca invitatia la vals o sa mi zguduie din temelii ceea ce credeam ca este o dragoste infocată.Mi-a sfasiat principiile si m-a intristat profund,ego ul castiga se pare si umbreste rationamentele ori de cate ori interpretarile lasa loc de cuvinte.Chiar daca a fost scrisă in 1936 sau daca ar fi fost scrisă acum,mandria ar fi avut acelasi rezultat.O capodoperă !
March 2, 2016
I did not like this book, mainly because of our narrator, who was very manipulative and a genuinely bad person. Also, this is a very bad love story.
Displaying 1 - 30 of 455 reviews