Sari la conținut

Apocalipsa 2

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Apocalipsa 2
Apocalipsa 2
CarteApocalipsa lui Ioan
CategorieApocalipsa
Parte a Bibliei creștineNoul Testament
Ordine (Biblia creștină)27
Ioan trimite scrisori către bisericile din Efes, Smirna, Pergam și Tiatira, Apocalypse flamande

Apocalipsa 2 este al doilea capitol al Cărții Apocalipsa sau Apocalipsa lui Ioan din Noul Testament al Bibliei creștine. Cartea este în mod tradițional atribuită lui Ioan Apostolul,[1] dar identitatea precisă a autorului rămâne un punct de dezbatere academică.[2] Acest capitol conține mesaje către bisericile din Efes, Smirna, Pergam și Tiatira, patru dintre cele șapte biserici din Asia situate în Turcia actuală, în timp ce mesajele pentru celelalte trei biserici apar în capitolul 3.[3]

Textul original a fost scris în greaca comună. Acest capitol este împărțit în 29 de versete.

Martori textuali

[modificare | modificare sursă]

Manuscrisele timpurii care conțin textul acestui capitol includ: [4] [a]

Harta Anatoliei de Vest (fosta provincie romană Asia) care arată insula Patmos și locația celor șapte biserici menționate în Cartea Apocalipsei.

Referințe din Vechiul Testament

[modificare | modificare sursă]

Referințe din Noul Testament

[modificare | modificare sursă]

Solia către Efes (2:1–7)

[modificare | modificare sursă]
Solia către Efes
„Îngerului Bisericii din Efes scrie-i:
Iată ce zice Cel ce ține cele șapte stele în mâna dreaptă și Cel ce umblă prin mijlocul celor șapte sfeșnice de aur:”[8]

Solia către Smirna (2:8–11)

[modificare | modificare sursă]
„Îngerului Bisericii din Smirna scrie-i
„Iată ce zice Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel ce a murit și a înviat:” [9]
„Știu necazul tău și sărăcia ta (dar ești bogat) și batjocurile din partea celor ce zic că sunt iudei și nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanei..” [10]

Solia către Pergam (2:12–17)

[modificare | modificare sursă]
Solia către Pergam și Tiatira. Bamberg Apocalypse
„Îngerului Bisericii din Pergam scrie-i:
„Iată ce zice Cel ce are sabia ascuțită cu două tăișuri:” [11]
Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo niște oameni care țin de învățătura lui Balaam, care a învățat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănânce din lucrurile jertfite idolilor și să se dedea la curvie.[12]

Învățătura sau „doctrina” pe care Balaam i-a dat-o lui Balac a fost că Balac a trebuit să le găsească pe unele dintre cele mai frumoase femei din împărăția lui să se joace cu bărbații lui Israel și să-i atragă în necurăție și astfel la idolatrie; aceasta ar provoca mânia lui Dumnezeu asupra israeliților, astfel încât Balac să obțină un avantaj asupra lor. Israeliții s-au desfrânat cu fiicele lui Moab, au mâncat lucruri jertfite idolilor și s-au închinat înaintea lui Baal Peor⁠(d), acest lucru este sigur (cf Numerii 25:1); dar faptul că acest lucru a fost realizat prin sfatul lui Balaam nu este exprimat atât de clar, deși este sugerat în Numerii 31:15; dar scriitorii evrei sunt foarte clari în această chestiune. Ionatan ben Uzziel, unul dintre Targumiștii⁠(d) din Numerii 24:14, spune aceste cuvinte ale lui Balaam:

„Vino și te voi sfătui (vorbind cu Balac), du-te și întemeiază hanuri și pune în ele curve, ca să vândă mâncare și băutură la preț mic; și poporul acesta va veni, va mânca și va bea și se va îmbăta, și se vor culca cu ei și se vor lepăda de Dumnezeul lor și vor fi dați repede în mâinile tale și mulți dintre ei vor cădea.

Aceasta era piatra de poticnire pe care Balaam l-a învățat pe Balac s-o pună în fața. Și în altă parte se spune: [13]

„că Balaam, cel rău, i-a dat sfat lui Balac, fiul lui Țipor, să facă pe israeliți să cadă prin sabie; el i-a spus: Dumnezeul acestui popor urăște curvia, fă-le pe fiicele tale să se desfrâneze cu ei și veți avea stăpânire peste ei”.

Atât Philon[14] cât și Iosephus [15] vorbesc despre acest sfat al lui Balaam, aproape în același scop. Cronica Samariteană spune [16] că acest sfat a fost plăcut regelui și el a trimis în tabăra lui Israel, într-o zi de sabat, 24.000 de tinere, care au amăgit pe israeliții, încât le-au făcut tot ce au dorit, adică doar numărul celor care au fost uciși, Numerii 25:9.[17]

Solia către Tiatira (2:18–29)

[modificare | modificare sursă]
„Îngerului Bisericii din Tiatira scrie-i:
„Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca para focului și ale cărui picioare sunt ca arama aprinsă:” [18]
Dar iată ce am împotriva ta: tu lași ca Izabela, femeia aceea care se zice prorociță, să învețe și să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie și să mănânce din lucrurile jertfite idolilor.[19]

Biblia Ierusalim sugerează că Izabela a fost o „proorocită a sectei nicolaite”.[20] Teologul John Gill scrie:

„Acea femeie Izabela” – sau „soția ta Izabela”, după cum suna ediția poliglotă și versiunea siriacă – numele soției regelui Ahab, care l-a sedus, în limba ebraică este „Izebel”, dar este citat de Septuaginta în Cartea întâi a Regilor 16:31, ca „Izabela”; iar de Iosephus ca „Jezabela”;[21] numele ei provenea de la „Zebel”, „bălegar”, la care Ilie face referire în Cartea a doua a Regilor 9:37; versiunea etiopiană o numește „Elzabel”. Ea era fiica unui păgân și, deoarece era soția lui Ahab, era regină, de aceea este numită „desfrânata Babilonului”; și după cum Izabela era renumită pentru picturile ei, tot așa sunt pretențiile ei la religie și sfințenie și pentru strălucirea închinării ei; și, fiindcă era remarcabilă și pentru idolatrie, curvie, vrăjitorie și persecuția crudă a profeților Domnului și pentru crime și sângele nevinovat pe care ea a vărsat; și precum Izabela, care a stârnit pe Ahab împotriva oamenilor buni și credincioși, tot așa Babilonul cel mare, mama curvelor, va fi aruncat în mare și nu va mai fi găsit deloc: a se compara Cartea a doua a Regilor 9:7 cu Apocalipsa 17:1.[22]
  1. ^ Cartea Apocalipsa lipsește din Codex Vaticanus.[5]
  1. ^ Evans, Craig A (). Craig A Evans, ed. Bible Knowledge Background Commentary: John, Hebrews—Revelation. Colorado Springs, Colo.: Victor. ISBN 0781442281. 
  2. ^ F. L. Cross, The Oxford Dictionary of the Christian Church, (New York: Oxford University Press, 1997), 45
  3. ^ Bauckham 2007, p. 1289.
  4. ^ Elliott, J. K. "Revelations from the apparatus criticus of the Book of Revelation: How Textual Criticism Can Help Historians." Union Seminary Quarterly Review 63, no. 3–4 (2012): 1–23.
  5. ^ Claremont Coptic Encyclopaedia, Codex Vaticanus, accessed 29 September 2018
  6. ^ a b c d „Biblical concordances of Revelation 2 in the 1611 King James Bible”. 
  7. ^ a b Kirkpatrick, A. F. (). The Book of Psalms: with Introduction and Notes. The Cambridge Bible for Schools and Colleges. Book IV and V: Psalms XC–CL. Cambridge: At the University Press. p. 838. Accesat în . 
  8. ^ „Apocalipsa, 2”. Resurse Creștine. Accesat în . 
  9. ^ Apocalipsa 2:8
  10. ^ Apocalipsa 2:9
  11. ^ Revelation 2:12 NKJV
  12. ^ Revelation 2:14 NKJV
  13. ^ T. Hieros. Sanhedrin, fol. 28. 4. & Bab. Sanhedrin, fol. 106. 1. Bemidbar Rabba, sect. 20. fol. 229. 1. Yalkut, par. 1. fol. 244. 3, 4. & par. 2. fol. 76. 4
  14. ^ Philo. De Vita Mosis, l. 7. p. 647, 648.
  15. ^ Josephus. Antiqu. l. 4. c. 6. sect. 6, 7, 8, 9.
  16. ^ Apud Hottinger. Exercit. Antimorin. p. 109.
  17. ^ John Gill's Exposition of the Entire Bible – Revelation 2:14
  18. ^ Apocalipsa 2:18
  19. ^ Apocalipsa 2:20
  20. ^ Jerusalem Bible (1966), footnote at Revelation 2:20
  21. ^ Josephus. Antiqu. l. 8. c. 13. sect. 1. 4, 7.
  22. ^ John Gill's Exposition of the Entire Bible on Revelation 2:20

Acest articol încorporează text dintr-o lucrare aflată în domeniul public: Gill, John. Exposition of the Entire Bible (1746–1763). 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]